Premierul Ludovic Orban a afirmat joi că Executivul caută soluții de susținere a sectorului HORECA. "Am gândit programul de granturi pentru sectoarele afectate de COVID, încercăm să găsim soluţii de susţinere, un sistem de vouchere pentru zona turistică", a declarat Orban la Conferinţa Naţională a Industriei Ospitalităţii.

Ludovic OrbanFoto: Guvern

UPDATE În acele localităţi în care este depăşit procentul de infectări cu coronavirus, care este stabilit de 1,5 %, se va lua decizia ca, o perioadă, până scade procentul sub 1,5%, să se restricţioneze activitatea restaurantelor", a declarat joi Ludovic Orban. Acesta a mai spus că sunt evenimente, precum nunțile, la care nu sunt respectate regulile.

"În anchetele epidemiologice, pe baza datelor care mi-au fost puse la dispoziţie de Ministerul Sănătăţii, nu neapărat mersul la restaurant în condiţii normale este cel care duce la mărirea riscului de transmitere, cât evenimentele ca nunţi, botezuri. Pentru că aici realitatea este că nu se respectă regulile, numărul maxim de persoane, distanţarea şi aşa mai departe. La nunţi, fiind evenimente fericite, oamenii ignoră regulile normale", a precizat Orban.

Premierul a transmis reprezentanților din această industrie că sunt efecte ale pandemiei pe care Guvernul nu le poate controla în niciun fel și că există o reticenţă din partea oamenilor de a se duce la restaurant sau de a efectua deplasări în scop turistic. "Rămânem în continuare în dialog, căutăm în continuare soluţii pentru a ţine în picioare acest domeniu de activitate important, care are un potenţial de dezvoltare în România", a precizat premierul.

Acesta a mai spus că astfel de efecte sunt și în alte țări. "Văd priviri nu foarte drăgăstoase de la dumneavoastră, dar să ştiţi că nu am inventat eu COVID-ul, s-a născut în alte ţări şi efectele, din păcate, au fost extrem de negative asupra industriei ospitalităţii", a afirmat Orban.

Premierul a mai precizat că Executivul a încercat să gândească anumite forme de sprijin, anularea impozitului specific, şomajul tehnic, 41,5% indemnizaţia pentru reluarea activităţii. De asemenea, de la 1 septembrie a intrat în funcţiune programul flexibil de muncă, kurzarbeit, care e prima oară aplicat în România. Orban a mai spus că au fost adoptate acte normative care să permită autorităţilor locale să reducă impozitul pe clădire, până la 50%, şi chiar să anuleze taxa pe clădire sau taxa de ocupare a domeniului public.

Premierul a mai spus că este evidentă o creştere a numărului de cazuri care este determinată de creşterea interacţiunilor sociale ca urmare a unor activităţi care au fost reluate începând cu data de 1 septembrie.