Peste două decenii de creștere a traficului aerian de pasageri au fost șterse în 2020, a constatat un raport citat de CNBC și Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Pandemia și consecințele sale au distrus 21 de ani de creștere globală a traficului de pasageri în câteva luni, reducând traficul în acest an la niveluri observate ultima dată în 1999", a spus Cirium, companie de date și analize de călătorie.

"În comparație cu 2019, se estimează că traficul de pasageri va scădea cu 67% în 2020", a declarat firma într-un comunicat de presă.

Industria aviației a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus, întrucât țările și-au închis granițele în încercarea de a stopa răspândirea bolii.

Conform datelor Cirium, companiile aeriene au operat 16,8 milioane de zboruri de la 1 ianuarie până la 20 decembrie 2020, față de 33,2 milioane în aceeași perioadă din 2019.

Peste 40 de companii aeriene și-au încetat complet sau și-au suspendat operațiunile, iar experții se așteaptă să urmeze și altele în 2021.

Zborurile internaționale au scăzut cu 68% comparativ cu 2019, în timp ce călătoriile interne au scăzut cu 40%.

Cirium se așteaptă ca cererea pentru călătorii aeriene să revină în 2024 sau 2025, traficul intern și de agrement fiind primele segmente care arată „o recuperare susținută”.