Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a solicitat premierului Florin Cîțu, prin trei adrese semnate pe data de 19 ianuarie, numirea a trei persoane în funcții de conducere la Ministerul Economiei. Una dintre acestea este Claudia Florina Prisecaru, pentru care Claudiu Năsui solicită detașarea de la Ministerul Finanțelor. HotNews.ro a mai scris despre aceasta ca fiind fostă colaboratoare a Securității și apropiată a fostului ministru PSD Eugen Teodorovici. Pentru alte două persoane, Năsui cere funcțiile de secretari de stat, însă orice numire pe o astfel de poziție făcută acum încalcă prevederile din Codul Administrativ.Mai exact, articolul 59 prevede că "În activitatea de conducere a ministerului, ministrul este ajutat de unul sau mai mulți secretari de stat, potrivit actului normativ de înființare, respectiv de organizare și funcționare a ministerului, după caz". Însă, Ministerul Economiei s-a desprins dintr-un minister mai mare, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, iar pentru organizarea acestuia este nevoie de o hotărâre de Guvern. O Hotărâre de Guvern privind organizarea și funcționarea noului minister, care acum se numește Ministerul Economiei Antreprenoriatului și Turismului. Această hotărâre de Guvern nu există, așa cum nu au fost aprobate încă nici pentru alte ministere noi, precum cel al Energiei.
Potrivit documentelor obținute de HotNews.ro, printr-o adresă din data de 19 ianuarie, către premierul Florin Cîțu, ministrul Claudiu Năsui solicită să dispună "măsurile necesare în vederea emiterii deciziei prim-ministrului privind exercitarea cu caracter temporar prin detașare, a funcției publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici de secretar general la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, de către doamna Claudia Florina Prisecaru- funcționar public de conducere, director general adjunct în cadrul Ministerului Finanțelor".
Despre aceasta,
Economica.net scrie că ministrul economiei, Claudiu Năsui, o vrea acum pentru poziția de director general, după ce inițial o propusese ca secretar general, decizie care a generat reacții "adverse" atât în Minister cât și în coaliția de guvernare.

Click pentru a deschide
Printr-o altă adresă, tot din 19 ianuarie, Claudiu Năsui adresează "rugămintea de a dispune, în condițiile legii, măsurile necesare în vederea emiterii Deciziei Prim-ministrului, privind numirea în funcția de demnitate publică numită de Secretar de Stat la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, a doamnei Saygo Valentina". Aceasta a fost numită deja secretar de stat, deși Codul Administrativ nu permite.

Click pentru a deschide
Printr-o a treia adresă, adresează "rugămintea de a dispune, în condițiile legii, măsurile necesare în vederea emiterii Decizei Prim-ministrului, privind numirea în funcția de demnitate publică numită de Secretar de stat la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului a doamnei Fătu Simona-Carmen".
Cine sunt cele trei persoane cu care vrea să lucreze Claudiu Năsui
Despre Claudia Florina Prisecaru,
HotNews.ro scria în urmă cu un an că este fostă colaboratoare a Securității în perioada comunistă (conform unei decizii a Curții de apel București, care nu e definitivă). De asemenea, a fost o apropiată a fostul ministru Teodorovici.
Publicația Newsweek scria în mai 2019 că pe baza probelor din dosarele aflate în arhiva instituției, cei 11 membri ai Colegiului CNSAS au constatat faptul că Prisecaru a fost colaboratoare a poliției politice comuniste, în sensul în care prin informațiile pe care le-a furnizat a afectat drepturile și libertățile fundamentale ale unor persoane. Cu alte cuvinte, cei turnați au avut de suferit. Ea a lucrat în Ministerul Finanțelor din 1993, unde a început ca referent până în 1998, apoi tot în aceeași instituție, a devenit expert la Administrare imobile; derulare contracte utilitati, servicii, lucrari. În perioada 2000 – 2014 a fost șef serviciu, după care până în 2017 a fost director pe zona “Administrare imobile; derulare contracte utilitati, servicii, lucrari; coordonarea si organizarea patrimoniului MFP”. Din martie 2018 a ocupat poziția de secretar general adjunct, pana în noiembrie 2019, iar apoi la Direcția generală de servicii interne și achiziții publice.
Valentina Saygo este managing partner al companiei Ask for Accounting. Este expert contabil membru CECCAR, specializata pe legislatia si contabilitatea intreprinderilor mici si mijloci.
Pe contul său de LinkedIn se descrie ca fiind "un contabil atipic, care refuza sa lucreze pentru ANAF si prefera sa ajute antreprenorul roman să înteleagă informatia contabila si sa se foloseasca de ea in afacerea pe care o conduce". “Contabilul este un partener, un confident, iar rolul lui nu este acela de a depune declaratii la Fisc. Provenim dintr-un mediu economic fara traditie si fara experienta, tocmai de aceea am ales sa imi dedic timpul educatiei tinerilor antreprenori, ajutandu-i sa razbata in hatisul legislativ, astfel incat pe termen lung sa reuseasca sa conduca business-uri de succes", scrie Valentina Saygo.
Simona Fătu a deținut mai multe funcții în consilii de administrație sau de supraveghere în companii în care statul deține acțiuni. Ultima funcție a fost cea de membru în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia. În perioada 2013-2017 a fost membru în Consiliul de Administrație al Societății de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud. De asemenea, a deținut mulți ani funcția de membru în Consiliul de Administrație la Societatea Națională a Sării. În perioada 2016-2017, a fost președintele Consiliului de Administrație. În perioada 2006-2011 a fost membru în directoratul Volksbank Romania.
De la cine vine propunerea?
Sa fie clar, cel care fac o astfel de propunere (si nu ma refer la Nasui ci la cel care i-a propus-o lui Nasui) e SECURIST
o fi fost securista dar acum sigur e SRIista
asa crezi ca se intampla?
NU
in primul rand ca toti secretarii de stat si multi altii trebuie sa aiba un nivel de securitate adica sa fie deja verificati de servicii ca fiind eligibili pt functia aia
si exista o lista pe care un ministru o primeste ori de la partid ori de la alti oameni din guvern care ii propun niste nume
dar eu cred ca Nasui ne va explica in curand cum s-a intamplat, sper
nasui pe ce lume a trait pana acum ?? a venit de la sapat cartofii sau din politica, unde ar trebui sa cunoasca atat el cat si ceilalti din alianta cine sunt cei propusi, de ce au fost caspabili pana acum si alaturi de cine..........
Dl Nasui in afara de gura mare si tupeu, nu are din pacate altceva....putea sa isi dea demisia inainte de a incepe un mandat de ministru mediodru, ca tot USR, PNL, UDMR ,de altfel.
Numai ideea de il avea pe Catu sef, te face sa fugi?
Cum sa te conduca un repetent, dar la PNL asta e regula ...Crin Antonescu repetent, si nici Orban nus -a simtit prea bine...
Pe infiormatia asta trebuie sa se focuseze acum suporterii lui Iohannis si ai PNL/USR.
Am spus, sa nu ziceti ca n-ati stiut,
Deci numirile iata ca se fac de PSD-isti chiar prin intermediul celor noi de la putere, care iata ca se prefac ca ar fi din alte partide, cand in realitate ei de fapt sunt totalmente PSD-isti!
Astia noi se numesc whistleblowers (denuntator/turnator...da' mai englezit) si sunt tot niste scursuri...da' unii ajung ministri, prim-ministri (salut Sica!)...nu' ca aia vechi, ramasi jigodii simple.
Din cand in cand, cele doua categorii se mai bat intre ele, cateodata se ajuta...
scăpati si de coruptie și de politica de gangsteri din romania. aia cu -vrem alta mentalitate, să schimbam, să facem chestii noi- abur de la mercenarii din conducere, si-au instalat de mult copii si rudele acolo unde trebuie si nu deranjeaza nimeni. ba chiar i-au băgat prin justitie, ca sa fie siguri că nu le va imparti nimeni dreptatea cand vor bea vinuri scumpe la batranete.
lasati-i acolo si plecati.
Avem niste documente care nu sunt publice si niste analize asupra unor persoane dar care nu spun nimic despre capacitatile sau incapacitatile lor profesionale.
Se pare ca Nasui (personaj pe care nu il agreez in mod special) si-a facut niste dusamni cand a inceput sa taie din sinecurile din minister. E cam singurul care chiar a facut ceva, restul au dat din gura si au inlocuit oamnii PSD cu oamenii lor dar pastrand toate posturile si beneficiile intacte.
Atacul asta mi se pare cam cusut cu ata alba...
Daca tatal acestui ministru este intr-adevar dl Dorel Nasui, implicat intr-o afacere de coruptie (Motorola), cum se impaca asta cu lozincile de fatada electorala ale USR-ului ?!
In general eu judec oamenii dupa fapte, nu doar dupa declaratii sau rudenii, asa mi se pare normal, raspunderea e individuala, nu tribala/familiala.
Numai ca eventuala decizie a dlui Nasui de a folosi o dna fosta informatoare a Securitatii, apropiata si de fostul ministru PSD, ar fi un fapt care ar intari niste suspiciuni asupra calitatii dlui Nasui de "acoperit" aflat in Guvern pe alte baze decat "meritul".
M.Ap.N.,în anii *90 a fost de 8(opt) milioane de
dolari.Țepe au mai primit și alte instituții ale abulicului Stat Român ,dar s-au făcut că plouă.
Averea FAMIGLIEI este estimată la 150 milioane de dolari.Cum a ajuns beizadeaua ministru ,numai
vechea și noua securitate pot spune!
Stiu...e deja un banc ieftin cu raspandire minora...ca o gluma aruncata intr-un talcioc de provincie.
Alesii executa ceea ce "trebuie" , au scris in palma asa ca sa nu uite cumva.
E drept: unii nu erau recrutati de securisti, turnau din proprie initiativa... daca vrei "functie" incepi de mic! :P
Nascuta in 1969 iunie. Deci in 1988, 1989 avea 19, 20 de ani. Altfel spus era studenta . Si, banuiesc eu, foarte usor santajabila. Deci, eu unul, nu as acuza de politie politica. Daca nimeni nu l-a acuzat pe Ion Iliescu de ceva , nu inteleg de ce ingropam un om care la momentul respectiv era aproape minor.
Despre apropierea acestei doamne de PSD.... asta este alta poveste. Nasui o doreste in calitate de specialista economica (financiara)? Lasati-o sa si-o aiba.
"este fostă colaboratoare a Securității în perioada comunistă (conform unei decizii a Curții de apel București"