Guvernul pregătește printr-un proiect de lege sacțiuni contravenționale complementare pentru operatorii economici care încalcă repetat Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Potrivit expunerii de motive, au fost constatate mai multe situații în care aceiași agenți economici din domeniul HORECA au încălcat în repetate rânduri prevederile legale. Aceste cazuri sunt întâlnite la nivelul unui număr semnificativ de județe, peste jumătate din totalul acestora.

HoReCaFoto: myPOS

"Întrucât în practică s-a constatat faptul că operatorii economici care au fost sancționați pentru astfel de fapte au continuat să încalce prevederile legale, considerând că aplicarea sancțiunii contravenționale este nesemnificativă în raport cu profitul realizat în urma desfășurării activității interzise, considerăm necesară instituirea în acest caz și a unei sancțiuni contravenționale complementare", se precizează în expunerea de motive.

Potrivit proiectului, în cazul repetării la același sediu principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă, a încălcării măsurii de limitare sau suspendare a activității în vederea combaterii pandemiei, va fi aplicată o sancțiune complementară pe lângă cea principală. Agentul constatator dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea.

Aplicarea sancțiunii contravenționale complementare prevăzute se materializează prin afișarea de către agentul constatator, în locuri vizibile în interiorul sediuluiînchis temporar, a următorului mesaj: „Acest spațiu este închis temporar, până la data de ________ inclusiv, din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19”.

În cazul în care operatorul economic nu respectă sancțiunea contravențională complementară prevăzută, orice persoană care are calitatea de agent constatator al contravenției aplică, pentru durata rămasă, sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.

În cazul în care nu este respectată măsura referitoare la suspendarea temporară a activității, pe lângă sancțiunea contravențională principală, agentul constatator dispune și sancțiunea contravențională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 30 de zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfășoară activitatea suspendată temporar.

Îndepărtarea ulterioară a sigiliilor în vederea reluării activității poate îndeplini elementele constitutive ale infracțiunii de rupere de sigilii, prevăzută și sancționată de art. 260 Cod penal.