Interzicerea cumulului pensiei cu salariul ar putea fi aprobată de Guvern săptămâna viitoare, după o tărăgănare de aproape 3 luni / Scad șansele pentru a fi adoptată în actuala sesiune parlamentară

de Claudia Pirvoiu     HotNews.ro
Joi, 3 iunie 2021, 16:33 Economie | Companii


Guvernul Citu
Foto: Guvern
​Premierul Florin Cîțu susține că legea prin care se intezice cumulul pensiei cu salariul va fi aprobată de Guvern săptămâna viitoare. Cîțu afirmă că din ce știe "nu s-a modificat nimic față de varianta pe care am văzut-o". Aprobarea legii a fost tărăgănată în așa fel încât au scăzut șansele pentru adoptarea ei de către Parlament în actuala sesiune parlamentară, care se încheie la finalul lunii iunie. Astfel, persoane cu funcții înalte pot primi în continuare și pensii speciale, și salarii de la stat, în același timp. Legea mai prevede creșterea opțională a vârstei de pensionare la 70 de ani.

În aceste condiții, legea ar urma să fie adoptată cel mai devreme în sesiunea parlamentară din toamnă. Până atunci, persoane precum Irina Alexe, fostă polițistă, actual secretar de stat la Ministerul de Interne, sau Silviu Gabriel Barbu, șeful Corpului de Control al prim-ministrului, vor primi și salarii de la stat, și pensii speciale.

Reamintim că ambii primesc pensii speciale. Irina Alexe s-a pensionat în 2016, la 42 de ani, și primește o pensie de 14.000 lei, iar Silviu Gabriel Barbu s-a pensionat la sfârșitul anului trecut din funcția de judecător, la 50 ani, fiind numit imediat în postul de la Guvern.

La mijlocul lunii martie, ministrul muncii Raluca Turcan spunea că proiectul de lege va fi aprobat în următoarea săptămână de Guvern și trimis în Parlament. Între timp au trecut aproape 3 luni și tot nu a fost trimis în Parlament.

Proiectul de lege prevede că persoanele care încasează pensie și salariu la stat vor avea termen de 30 de zile de la aprobarea legii de a opta între cele două forme de venit. În acest moment sunt 35.000 de persoane care cumulează pensia cu salariul de la stat. De asemenea, prevede că pensionarii pot opta să se reangajeze până la vârsta de 70 de ani.

Însă există și câteva excepţii. Persoanele care sunt alese în funcţii publice sau cele care au durata mandatului definită de Constituţie sunt exceptate. În plus, sunt exceptate persoanele care încasează în momentul de faţă venituri sub formă de drepturi de autor şi drepturi conexe în baza legii drepturilor de autor, personalul didactic plătit cu ora, pensionarii încadraţi în cadrul III de invaliditate, asistenţii maternali, asistenţii personali şi îngrijitorii la domiciliu sau membrii Academiei Române.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





46825 vizualizari

  • -23 (37 voturi)    
    Nu se poate face diferenta intre stat si privat (Joi, 3 iunie 2021, 16:42)

    D-or [utilizator]

    Nu e nici logic, nici moral, dar nici macar legal, conform Tratatului Constituant al UE care spune ca nicio diferenta nu poate fi facuta in functie de forma de proprietate de stat sau privata.

    O astfel de lege i-ar lovi foarte tare pe angajatorii privati care angajeaza pensionari calificati de la stat pe citiva lei, maxim diferenta dintre pensie si salariu.

    Daca ar trebui sa plateasca salarii adevarate si sa-si califice singuri personalul...
    • +19 (25 voturi)    
      Statul e Stat, privatul e privat... (Joi, 3 iunie 2021, 17:19)

      Ritzi Pitzi [utilizator] i-a raspuns lui D-or

      Daca niste pensionari de la Stat n-ar mai avea dreptul sa se angajeze "pe cativa lei" la privat, atunci pot ramane la Stat pe bani buni, dar FARA PENSIE.

      Sa interzici obtinerea de venituri din mediul privat atunci cand beneficiezi de pensie din pilonul I (de la Stat), ar duce la situatii absurde, in care nu ai putea sa obtii venituri din propria afacere privata... !
    • +12 (22 voturi)    
      Este un non-sens argumentarea ta. (Joi, 3 iunie 2021, 17:27)

      Amad [utilizator] i-a raspuns lui D-or

      1. Nu exista pensionari calificati la stat.
      2. De ce ar angaja cineva un pensionar care a lucrat la stat? Pentru usile pe care le poate "deschide"?
      3. Se blocheaza doar cumulul pensie de stat+salariu la stat. Nu te oprea nici pana acum sa lucrezi in mediul privat, pensionar fiind.
      • -5 (11 voturi)    
        Hmmm (Joi, 3 iunie 2021, 23:54)

        Sah [utilizator] i-a raspuns lui Amad

        Wow!
        Cata nestiinta si rea vointa la o singura persoana...
        Medicii care lucreaza in privat de unde au venit?
        Multi medici pensionari au mers sa lucreze in privat, experienta lor este foarte importanta...
        Invatamantul privat pe experienta cui se bazeaza?
        Greu se gasesc cadre specializate in invatamant, este o adevarat criza...se roaga directorii liceelor de pensionari sa mearga sa lucreze ca au deficit de personal.
        De ce un medic daca iese la pensie ar avea voie sa lucreze in privat dar la stat nu ar fi platit?
        Ce logica exista?
        El primeste pensia legala de varsta si contributie, ce face dupa, este libertatea si alegerea lui!
        • +7 (11 voturi)    
          Pai nici nu-i rau! (Vineri, 4 iunie 2021, 3:41)

          Codruta N [utilizator] i-a raspuns lui Sah

          Spitalele private vor beneficia de experienta medicilor buni care vin "de la stat" iar cele "de stat" vor ramane cu medicii tineri care, in timp, vor capata si ei experienta ;)
          Eu personal m-am saturat pana-n gat sa vad medici "cu experienta" si care, cica, lucreaza "la stat" ca, in loc sa se ocupe cum trebuie de pacientii lor "de la stat", dupa 2 ore de "prezentza" isi arunca halatul si se grabesc sa mearga la cabinetul lor particular sau la spitalul "privat"! >:
    • +14 (22 voturi)    
      Nu intelegeti! Sunt cca 380000 Nemuritori! (Joi, 3 iunie 2021, 18:17)

      DomnuTrandafir [utilizator] i-a raspuns lui D-or

      Nemuritor= bugetar salariat ce cumulează acum pensia cu salariul!

      Sunt de acord ca se va intampla asta!
      Odata!
      Cândva!
      Poate!

      Bate Turcana câmpii cu tema asta de un an de zile!
      Incoace!
      Gura nu-i mai tace!

      Între timp Primariile, Prefecturile, Banca Nationala sau C. J. sunt pline de Nemuritori!
      Cumuleaza salariu cu Pensia, au de la 70 la 80 de ani si-i doare la basca!

      Daca ma suna PM o sa-i livrez o lista cu Locuri unde sunt Nemuritori cu familia!
      Sot+ soția, salariați cumularzi cu Pensia,
      El are 75 sau 76 iar Dânsa are 72 sau 73 de anișori.
      Nemuritori la o Primărie Liberală.
  • +17 (27 voturi)    
    Legea nu va fi in vigoare nici la toamna. (Joi, 3 iunie 2021, 16:46)

    Gryphus [utilizator]

    PNL trage de timp, veti vedea ca ceva se va intampla si legea NU va fi in vigoare nici dupa ce e votata in Parlament prin septembrie - octombrie

    PSD o va ataca la CCR si va cadea din nou pt ca la CCR e plin de PSD-isti si securisti
    • +15 (23 voturi)    
      Exact! (Joi, 3 iunie 2021, 17:02)

      Milka Man [utilizator] i-a raspuns lui Gryphus

      CCR va spune ca e neconstitutional sa incalci dreptul de a munci al unei persoane si sa nu ii mai dai pensia obtinuta legal pentru ca ii incalci si dreptul de a primi pensie.Fara acordul scris al pensionarului in legatura cu renuntarea la pensie pe durata cat este din nou salariat, nu prea se poate face nimic. CCR nici macar nu va avea mult de dezbatut pe tema ast, mai ales ca judecatorii CCR sunt numiti politic si slujesc cu credinta interesele diverselor partide sau indivizi...
      • +6 (10 voturi)    
        pai NU ii "incalca dreptul la munca"! (Vineri, 4 iunie 2021, 3:49)

        Codruta N [utilizator] i-a raspuns lui Milka Man

        Faptul ca eu, d.ex., nu angajez pe cineva la firma sau la institutia mea, NU inseamna ca acea persoana nu poate sa se angajeze oriunde altundeva! :P
        De fapt, legea n-ar trebui sa spuna decat ca institutiile de stat nu au voie sa angajeze pensionari! N-au decat sa se angajeze in mediul privat!
        Doar sunt ATAT de buni specialisti, incat privatilor le crapa buza dupa ei! :P
    • -7 (21 voturi)    
      si USR? (Joi, 3 iunie 2021, 17:28)

      martel55 [utilizator] i-a raspuns lui Gryphus

      ca unii din cei mai notorii beneficiari ai situatiei actuale sunt de acolo
      • +6 (16 voturi)    
        si USR (Joi, 3 iunie 2021, 17:56)

        Milka Man [utilizator] i-a raspuns lui martel55

        Nu a intrat nimeni in poltica doar de dragul politicii si pentru a face bine "boborului". "Avantajele" ii mana in lupta pe toti...
        • 0 (2 voturi)    
          sa fie (Sâmbătă, 5 iunie 2021, 11:39)

          costelo999 [utilizator] i-a raspuns lui Milka Man

          desfiintat si scos in afara legii
      • -3 (13 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Joi, 3 iunie 2021, 20:59)

        [anonim] i-a raspuns lui martel55

        • +1 (11 voturi)    
          Hmmm (Joi, 3 iunie 2021, 23:55)

          Sah [utilizator] i-a raspuns lui

          usr in 5 minute a recuperat tot avansul pnl+psd! :))
  • +9 (21 voturi)    
    Daca ar fi avut chef... (Joi, 3 iunie 2021, 17:01)

    justin puscasu [utilizator]

    era demult votata legea asta.
    Dar se pare ca nu au motive de graba si, in plus, nu e deloc sigur ca legea asta poate trece de CCR pentru ca dreptul la pensie e castigat in baza unor legi, iar dreptul la munca (remunerata) e garantat de Constitutie. Nici unul din aceste drepturi nu poate fi ingradit.
    Pe urma, din punct de vedere legal, nu poti face nici o diferenta (discriminare) intre angajatii de la stat si cei de la privat.
    • +2 (6 voturi)    
      Da' nu-i im piedica nimeni sa munceasca! (Vineri, 4 iunie 2021, 3:51)

      Codruta N [utilizator] i-a raspuns lui justin puscasu

      Sunt en'shpe mii d firme private care zbiara dupa specialistii care provin din institutiile de stat, dupa pensionare! :P
  • -5 (21 voturi)    
    felicitari (Joi, 3 iunie 2021, 17:56)

    feedback [utilizator]

    ...iar oamenii care nu pot trai doar din pensie dar nici n-au sanse sa lucreze pe un salariu ok trebuie sa aleaga sa mai sclavageasca pe nimic sau sa fie la mila statului.

    Neam de oligofreni, idioti, manipulabili, prosti ca noaptea. Una e ca s-au aranjat bizonii cu pensii speciale SI alte venituri colosale, alta e cand dai o lege care fute viata amaratilor. Ca pe aia tot nu-i afecteaza.

    Tara lui p-la voda.
  • +9 (19 voturi)    
    mă mir (Joi, 3 iunie 2021, 18:12)

    nahir [utilizator]

    că adoptarea a durat doar 3 luni.
    În fond, echilibrarea bugetului trebuie făcută doar pe spinarea pensionarilor, prin mărirea limitei de vârstă (eventual până crapă) și anularea posibilității pensionării anticipate. Pensiile speciale și cumulul de pensii cu salarii trebuie să rămână, nu-i așa cîțule?
  • +5 (13 voturi)    
    Imposibil! Nemuritorii raman pe loc! (Joi, 3 iunie 2021, 18:13)

    DomnuTrandafir [utilizator]

    Sunt de acord ca se va intampla asta!
    Odata!
    Cândva!

    Bate Turcana câmpii cu tema asta de un an de zile!
    Incoace!
    Gura nu-i mai tace!

    Între timp Primariile, Prefecturilor, Banca Nationala sau C. J. Sunt pline de Nemuritori!
    Cumuleaza salariu cu Pensia, au de la 70 la 80 de ani si-i doare la basca!

    Daca ma suna PM o sa-i livrez o lista cu Locuri unde sunt Nemuritori cu familia!
    Sot+ soția, salariați cumularzi cu Pensia, El are 75 sau 76 iar Dânsa are 72 sau 73 de anișori.
    Nemuritori la o Primărie Liberală.
  • +11 (23 voturi)    
    Cumul pensii si salarii (Joi, 3 iunie 2021, 18:15)

    sinonebenulescu [utilizator]

    Ghiciti ce , esact cei care profita de aceste pensii si salarii nesimtie sunt exceptati , iar sclavetii de rand (nefiind speciali) nu vor putea sa cumuleze pensia de 1500 cu salariul de 1500 !!!
    Placute suedeze pt. ciuma galbena !
  • +8 (18 voturi)    
    Membrii Academiei de ce? (Joi, 3 iunie 2021, 18:23)

    Ghida2020 [utilizator]

    De ce ma rog MAR sunt exceptati de la regula? In alte tari nu se dau indemnizatii. Franta are jumatate din numarul membrilor Academiei Romane, cu o populatie de TREI ori mai mare. Academia Romana are o gramada de venituri . De ce nu le folosesc ? Despre valoarea unora, nu discutam. E suficient sa stim Ca Honore de Balzac nu a fost membru al Academiei Franceze, desi daca ar cadea Comedia Umana in capul unor academicieni romani, le-ar sparge capul.
  • +5 (13 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 3 iunie 2021, 18:30)

    [anonim]

    • +7 (11 voturi)    
      Poate (Joi, 3 iunie 2021, 19:49)

      Casargoz [utilizator] i-a raspuns lui

      O lege poate sa stea și 200 de ani in parlament.
      Câta vreme vor exista rente viagere numite “pensii de serviciu” nu se va întâmpla nimic. Câta vreme e constituțional sa crești vârsta de pensionare pentru p-lime, și nu te atingi de pensia “de serviciu” totul e un teatru prost.
      Avocații pensiei de serviciu vor zice ca la angajare personalul știa de pensia de serviciu și e parte a contractului. Dar și restul lumii când a început sa plătească taxe știa de o vârsta de pensionare.
      Câta vreme vârsta de pensionare pentru unii creste pentru alții e fixa, orice discurs politic e bull- shit.
      Și nu nu se vor atinge de pensiile “de serviciu”
      O vor fredona cu cumulul pensiei cu salariul.
      Dacă crești vârsta de pensionare la speciali dispare și problema cumulului pensiei de servici cu salariul.
      Ca sa citez avocații esențiali pensia de servici nu e pensie specială deci nu se va pune in lege :) nu au cum ...
  • +9 (11 voturi)    
    Oare.... (Joi, 3 iunie 2021, 19:20)

    Milka Man [utilizator]

    Oare doamna Turcan si dl. premier Chitu sunt chiar asa pe dinafara realitatii? Stiu destule cazuri de pensionari care au lucrat 40-45 ani ca electricieni, tamplari etc si au o pensie de rahat, pe la 1000 RON. Oamenii astia lucreaza la negru cat mai pot, pentru ca nu le face nimeni vreodata contract. De ce au pensie asa mica? Simplu: pentru ca au avut mereu salarii mici trecute in "cartea de munca" si au luat bani in plus, tot la "negru". Si asta e doar pentru ca nu au avut incotro...Doamna Turcan stie oare ce se intampla in cazul in care un om reclama faptul ca e platit "la negru"? E dat afara! Atat! E singurul penalizat.Oare de ce refuza si actualii guvernanti sa ia masuri pentru eliminarea sau macar diminuarea muncii "la negru"? Veniturile la bugetul de stat ar creste considerabil.Si sa le mai spun un secret: doar sobolanii pensionati la stat la 40-50 ani, se angajeaza imediat si cumuleaza pensia cu salarul? Restul fraierilor nu au posibilitatea asta....
  • +3 (13 voturi)    
    Sanki (Joi, 3 iunie 2021, 19:21)

    John_Re [utilizator]

    E neconstitutionala.

    Iar se prefac astia ca dau legi.
  • +5 (9 voturi)    
    specialul e angajat printr-o firma de rectutare (Joi, 3 iunie 2021, 19:26)

    hopsinoi [utilizator]

    la stat, ce prevede legea? Pai interlopii au o ingeniozitate debordanta. Asa cum si-au tras pensii fara contributivitate (si fac JAF in TARA) ce-i opreste sa se angajeze la stat printr-o firma de recrutare, e tot o metoda inventata si folosita de gruparea interlopa PSDUDMRPNL.
  • 0 (6 voturi)    
    . (Joi, 3 iunie 2021, 21:15)

    di livio [utilizator]

    adica domnu Ciucă va trebui să aleagă între salariu de ministru și pensia specială de apevist?...legea asta n-are nici o șansă să ajungă în MO
  • +5 (9 voturi)    
    Daca ati observat... (Joi, 3 iunie 2021, 21:41)

    Olyx [utilizator]

    pensia lu' "tanti" e ANTICIPATA si PARTIALA (!!!).Asta inseamna ca, la implinirea varstei legala de pensionare, pensia ei va fi una INTREAGA....Vreo 20.000 de lei ? Comparati-o cu pensia (intreaga!) a unui profesor universitar de 3000 lei sau a unui muncitor ( 1500 lei ) si avem in fata DEZASTRUL facut de politicieni in remunerarea unor profesii/meserii in Romania posdecembrista...
    • +2 (4 voturi)    
      Pai nu e legal! (Vineri, 4 iunie 2021, 3:57)

      Codruta N [utilizator] i-a raspuns lui Olyx

      Daca ai iesit la pensie anticipat, NU poti sa te mai angajezi, pana nu ajungi la varsta normala de pensionare!
      Adica partea asta de lege e VALABILA de niste ani BUNI!
      Am cel putin 4 prieteni care sunt in situatia asta!
      • +2 (4 voturi)    
        S-a lasat o portita in lege (Vineri, 4 iunie 2021, 11:19)

        Milka Man [utilizator] i-a raspuns lui Codruta N

        Pensia anticipată parțială/pensia anticipată nu se cumulează cu venituri obținute "cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.". Deci daca esti "numit" intr-o functie bugetara si ai contract pe perioada determinata, se poate...Smecherie de smecherie, votata de toate partidele....
  • +4 (6 voturi)    
    Curat neconstitutional.... (Joi, 3 iunie 2021, 23:37)

    taro [utilizator]

    7 din 9 judecatori de la CCR incaseaza salar si 2-3 pensii.

    Si in plus majoritatea sunt pusi acolo de PSD, deci e clar cum au sa voteza
  • +2 (4 voturi)    
    (v)orbeste lumea ... (Vineri, 4 iunie 2021, 4:07)

    nu conteaza cine zice [utilizator]

    dupa cum merg lucrurile, devine evident ca pensiile astea specile vor deveni repejor obligatorii ...
  • +1 (5 voturi)    
    eh, (Vineri, 4 iunie 2021, 7:40)

    mongolul [utilizator]

    in 3000 poate va fi adoptata legea; si dupa aia, CCR va aruca legea in derizoriu, declarind-o ne (sau chiar anti)constitutionala...
  • 0 (0 voturi)    
    Legea pensiilor si salariilor (Duminică, 6 iunie 2021, 15:03)

    Soarecul [utilizator]

    Este aberant ce vor ,daca tot se pling de lipsa fortei de munca in tara cu cine o sa rezolve ,cu parlamentarii,cu personal medical si profesori sau politisti ? Problema este in economie ,industrie,constructii,noi sintem cei care dam bani la buget nu cei de mai sus.Un om poate fi bun de munca si dupa 65 de ani ,vezi in Uniunea Europeana - sint chiar bonificati.Ce faci cu un pensionar care dupa 30-35 ani ani de munca are o pensie de mizerie si mai poate muncii,il dai la REMAT,il silesti sa moara de foame,sau au interes in munca la negru pentru patronii din Romania .Mi-e sila ca traiesc in tara asta !
  • 0 (0 voturi)    
    incertitudine (Luni, 7 iunie 2021, 18:49)

    pfs [utilizator]

    Am lucrat la ministerul de interne timp de 31 de ani si am iesit la pensie.
    Detin studii superioare si m-am titularizat ca profesor dupa sustinerea examenului national de titularizare si am obtinut si gradul didactic definitiv in invatamant.
    Deci, m-am calificat in invatamant dupa sustinerea examenelor nationale, dupa acesta lege eu nu mai pot profesa dupa ce am obtinut aceasta functie.
    Cu ce drept m-i se iau aceste drepturi obtinute in mod legal si de drept, conform art. 44 din Constitutie?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by