Nava Ever Given nu mai blochează Canalul Suez de luni de zile dar criza este departe de a se fi încheiat pentru companiile care sunt forțate să treacă printr-o bătălie juridică de durată în speranța că își vor recupera produse în valoare de sute de milioane de dolari blocate pe vapor, relatează CNN.

Produse in valoare de sute de milioane de dolari raman blocate pe nava Ever Given, sechestrata de EgiptFoto: AFP / AFP / Profimedia

Printre companiile care au produse rămase pe nava cu proprietari japonezi se numără IKEA și Lenovo, dar și firme mai mici, ca de exemplu producătorul britanic de biciclete Pearson 1860, care se văd cu comenzi vitale blocate.

„Nu avem speranțe prea mari să ne vedem bunurile anul acesta și, chiar dacă ele sunt asigurate și în tranzit, am estimat că vor fi puține șanse să vedem vreo soluționare în următoarele luni sau chiar ani”, a declarat Will Pearson, directorul Pearson 1860, pentru CNN Business.

Compania sa are produse în valoare de peste 100.000 de dolari pe navă.

O instanță egipteană a dispus sechestrarea Ever Given și a celor 18.300 de containere de marfă de pe navă după ce Autoritatea Canalului Suez a depus o plângere în care cere despăgubiri inițiale de 916 milioane de dolari de la proprietarul Shoei Kisen Kaisha pentru pagubele și pierderile suferite în perioada în care vaporul a blocat canalul.

Ever Given și încărcătura vor fi sechestrate în Marele Lac Amar al canalului în timpul bătăliei juridice.

Mai multe companii cu produse blocate pe navă au declarat pentru CNN Business că au rămas în ceață cu privire la statutul bunurilor lor pe măsură ce procedurile juridice merg înainte și că au fost excluse de la negocierile privind eliberarea acestora.

Este estimat că mărfuri în valoare de 600-700 milioane de dolari sunt blocate la bordul navei.

IKEA a confirmat pentru CNN că are mai multe tipuri de produse pe vapor și reprezentanții Lenovo au declarat că „explorează modalități de a recupera bunurile”.

REFERINȚE: