​Systematic este un producător internațional de software cu capital danez. Centrul de dezvoltare din România și-a început activitatea în 2017 și are în prezent o comunitate de peste 120 de angajați care lucrează la proiecte în domeniul educației, sănătății și apărării.

Ștefan TeleuFoto: Hipo.ro

Am discutat cu Ștefan Teleu, Project manager la Systematic în departamentul Defence, pentru a afla mai multe despre stilul de leadership adaptat unei echipe ce livrează software militar. Iată care au fost, pe scurt, ideile principale:

• Există o oarecare stigmă cu privire la dezvoltarea produselor pentru defence sau armată, întrucât se asociază cu “strict”, “milităresc”, “disciplină” sau “procese dificile”, însă experiența mea la Systematic a demonstrat exact opusul.

• Livrăm conform standardelor CMMI5, iar acest framework garantează că livrăm clienților ceea ce promitem. Avem structura și organizația necesare pentru a ne putea ține promisiunea catre client și a livra produse la standardul de calitate dorit de către acesta.

• Ca dezvoltator, lucrezi pentru un produs ce va fi folosit în teren de către niște oameni care își riscă viața, iar aplicația la care lucrezi îi ajută să evite situații neplăcute și salvează vieți.

• Mă motivează să știu că munca mea ajută concret pe cineva și nu e doar o mică parte impersonală a unui sistem imens.

• Aplicația în sine este testată și implementată din perspectiva clientului, având Product Owners care au lucrat în domeniul militar și care chiar au folosit aplicația în teren, înainte de rolul lor la Systematic.

• Pun un accent mare pe transparență și pe motivarea deciziilor pe care le iau. Cred că este important să înțelegem încă de la începutul proiectului ce anume avem de făcut, iar dacă apar dificultăți să explorăm împreună potențialele soluții și să o alegem pe cea mai bună pentru contextul respectiv.

• Echipa mea, așa cum este acum, e foarte apropiată de cum îmi imaginez eu echipa ideală și atunci sunt curios și încântat să văd care va fi parcursul ei, cum va evolua și vreau să continui să fac parte din călătoria asta. Lucrul acesta reprezintă unul dintre motivele principale care mă determină să rămân la Systematic.

Ce te-a convins să te alături echipei Systematic?

M-a atras domeniul de Defence pentru că nu exista pe piață la noi. În urmă cu 5 ani, la momentul la care eram în căutarea unui job, majoritatea proiectelor erau pe finance sau telecommunications. Totodată m-a atras și faptul că Systematic dezvoltă produse in-house, majoritatea pieței, în perioada respectivă, fiind orientată pe outsourcing. Împreună cu tehnologiile interesante, lucrurile astea au format un pachet care m-a determinat să fac următorul pas din carieră cu Systematic.

Background-ul meu este de Software Developer, rol pe care am și fost angajat aici în cadrul proiectului Sitaware HQ, pe vremea când era doar un proiect, și nu un program cum este acum. Inițial, făcusem mai mult back-end development cu foarte puțin front-end, iar aici am trecut în rol de full-stack. Explorând diverse tehnologii, mi-am dat seama că îmi place mult mai mult partea de front-end decât cea de back-end. Am făcut parte din mai multe echipe în cadrul proiectului, însă ultima din care am făcut parte este echipa mea curentă, cea pe care o gestionez în prezent, unde din rol de developer și Scrum Master am ajuns în rol de project manager.

Care a fost parcursul tău în cadrul Systematic de-a lungul timpului?

Sunt de 5 ani la Systematic și fiind o companie destul de nouă pe piața din România, sunt printre cei mai vechi oameni din biroul din România. Am început pe rolul de Software Engineer, iar după 2 ani am prins oportunitatea de a deveni Scrum Master pentru echipa din care făceam parte. Ulterior am fost încurajat de către managerul meu să merg în direcția de project/people management, fiindcă a identificat că am această înclinație spre zona de leadership, deși eu nu îmi dădeam seama de acest lucru la momentul respectiv. Discutând cu el și luând feedback atât de la el, cât și de la colegi, am observat că îmi aduce multă satisfacție lucrul cu oamenii, mai mult decât să creez cod propriu-zis. Așa că am zis “hai să încerc!”. Am ajuns ușor, ușor să am și rolul, iar întâmplarea a fost să devin manager în echipa în care eram developer, adică am devenit managerul colegilor mei.

Ce înseamnă să dezvolți aplicații militare?

Există o oarecare stigmă în sensul ăstă, fiindcă mulți oameni când aud “defence” sau “armată” asociază cu “strict”, “milităresc”, “disciplină”, “procese dificile”. Însă experiența mea a fost tocmai opusul. Există procese, există atenție la anumite detalii și zone, însă lucrurile au sens. Exemplul cel mai concret pentru noi e certificarea CMMI5 care presupune să avem anumite procese și standarde pe care le implementam la nivel de companie. Lucrul ăsta dă un plus de încredere pentru clienții noștri, fiindcă acest framework garantează că livrăm clienților ceea ce promitem. Avem structura și organizația necesare pentru a ne putea ține promisiunea către client și a livra produse la standardul de calitate dorit de către acesta.

Ca Developer, mie mi s-a părut o experiență foarte tare! Dezvolți un produs ce va fi folosit în teren de către niște oameni care își riscă viața, iar aplicația la care lucrezi îi ajută să evite situații neplăcute și salvează vieți. Aplicația în sine este testată și implementată din perspectiva clientului, având Product Owners care au lucrat în domeniul militar și care chiar au folosit aplicația în teren, înainte de rolul lor la Systematic. Mă motivează să știu că munca mea ajută concret pe cineva și nu e doar o mică parte impersonală a unui sistem imens.

Pe partea de management, nu e foarte diferit. Poate doar în anumite direcții, fiindcă natura contractelor și a certificării CMMI5 impune anumite standarde la care trebuie să ne ridicăm. Uneori ajungi în situații mai dificile unde trebuie să gestionezi foarte bine ce poți livra și la ce calitate și să te asiguri că nu faci promisiuni de care nu te poți ține. Însă acesta este un lucru pe care îl prinzi din experiență, lucrând cu echipa, înțelegând ritmul, cât durează pentru fiecare persoană să învețe o zonă a aplicației sau o tehnologie și care sunt nevoile fiecărui stakeholder și membru al echipei. În felul ăsta îți poți lua un angajament clar pe cerințe sau feature-uri venite de la clienți, cu cât mai puțin risc.

Există pe piața din România reticență a candidaților în a lucra pe zona de Defence?

Nu cred că există o reticență generală în direcția asta. Din contră, mulți oameni consideră domeniul atractiv, însă s-a întâmplat să particip la interviuri atât ca technical asseser, cât și ca manager și într-adevar am întâlnit candidați care au ezitat să meargă mai departe invocând perspectiva morală.

Suita de aplicații numită Sitaware – Situational Awareness - pe care o dezvoltăm pentru domeniul de defence în cadrul Systematic are rolul de a pune la dispoziția comandantului toate informațiile necesare legate de personal, echipament, proceduri și facilitează managementul informației și luarea deciziilor în situații critice pentru a salva vieți. SitaWare este o suită de produse folosită nu doar în operațiunile militare, ci și pentru situații de urgență civilă sau pentru gestionarea dezastrelor naturale. Recent, SitaWare a fost folosit de către autoritățile din Germania, Irlanda și Noua Zeelandă în gestionarea pandemiei de COVID-19.

Care este stilul de lucru în cadrul echipei tale?

Stilul de lucru este unul adaptat nevoilor noastre, cum este de fapt în orice companie care dezvoltă software. El combină elemente din zona Agile cu elemente din Waterfall, datorită naturii contractelor pe zona de apărare care ne impun anumite restricții. Lucrăm cu release-uri majore o dată la 6 luni pentru care avem date de livrare fixe, însă implementarea efectivă a release-ului se face urmând metodologia SCRUM sau Kanban în funcție de nevoie, având flexibilitate în planificare, soluție implementată și scope.

Aplicația în sine e o aplicație web și punem un accent destul de mare pe partea de calitate si pe cea de securitate. Avem în direcția asta diverse tool-uri și procese care ne ajută să asigurăm un nivel ridicat al calitatății și securității, cât și un accent ridicat pe partea de testare. Lucrăm atât cu scenarii și date de test venite de la Product Owners pentru a stimula activitatea din teren, cât și cu testare explorativă, peste care se adaugă și testarea automată.

Cum definești stilul tău de leadership?

Mă consider destul de apropiat de oamenii cu care lucrez si cred cu tărie că dacă oamenii din echipa de proiect sunt fericiți, atunci o să meargă bine și proiectul.

Dacă ar fi să definesc câteva lucruri specifice stilului meu, unul dintre ele ar fi că pun un accent mare pe transparență și pe motivarea deciziilor pe care le iau. Cred că este important să înțelegem încă de la începutul proiectului ce anume avem de făcut, iar dacă apar dificultăți să explorăm împreună potențialele soluții și să o alegem pe cea mai bună pentru contextul respectiv.

Un alt aspect al stilului meu de leadership ar fi faptul că îmi place să încurajez oamenii din echipa mea să exploreze cât mai multe lucruri, să se expună la cât mai multă informație din diverse domenii. Îmi place să creez un mediu unde putem învăța unii de la alții și să explorăm perspective diferite atât când vine vorba de cunoștiințe tehnice, cât și hobby-uri sau particularități din viața personală. Avem săptămânal întâlniri de echipă care includ în primele 5 minute o mică prezentare a unui articol sau video pe care l-am găsit pe internet, pe diverse teme, în general în afara sferei tehnice, din domenii precum filozofie, psihologie, muzică, comedie etc. A doua parte a acestor întâlniri e rezervată unei discuții libere pe o tema propusă cu o săptămână înainte. Printre aceste teme am avut lucruri precum “un lucru pe care l-ai învățat de la unul dintre colegi”, sau “cea mai ieșită din comun activitate pe care ai făcut-o vreodată”. Ies lucruri interesante din acele discuții, iar în urma lor cu toții ne simțim mai apropiați atât ca echipă, cât și ca oameni.

Poate și o a treia caracteristică a stilului meu de leadership ar fi că sunt destul de informal și prietenos în echipă. Faptul că am preluat echipa în care am lucrat ca și developer ar fi putut să ridice provocări, iar mecanismul meu de a combate lucrul ăsta a fost transparența, adică să înțeleagă întreaga echipă evoluția și performanța noastră și totodată să fie ușor de tranzitat momentele în care poate unele decizii trebuie luate și pot fi neplăcute.

Poate am fost eu norocos, însă a funcționat. Când am preluat echipa, am stabilit încă de la început că am două reguli bătute în piatră: prima ține de echipă și spune că în relația cu managerul putem fi cei mai buni prieteni, putem vorbi despre orice, însă atunci când vine vorba de muncă, fiecare își asumă responsabilitatea și depune efortul necesar pentru finalizarea task-urile pe care le are. A doua regulă ține de mine și spune că nu voi lua niciodată decizii în detrimentul echipei, iar dacă ajung în situația respectivă, mă aștept ca echipa să îmi spună. Cam așa arată contractul nostru și pare că a funcționat. Au fost suișuri și coborâșuri, cum este cu orice lucru, însă consider că am învățat toți din ele și acum suntem într-un punct destul de bun.

Cum ajuți membrii echipei să se dezvolte în carieră?

În momentul de față suntem 11 membri în echipă, cu tot cu mine, iar programul de dezvoltare este croit, personalizat pentru fiecare persoană. Ca parte din procesul de dezvoltare în carieră în cadrul Systematic avem un plan de development talks, care este o discuție separată de evaluarea performanțelor anuale. Adică discuțiile de performanță sunt pe obiective, pe când development talks vin de la membrii echipei către manager. Împreună cu mine conturăm direcția de dezvoltare în carieră. În general merg pe o abordare în care setez obiective precise. Ce înseamnă asta? Să spunem că unul dintre membrii echipei își dorește să își dezvolte competențele pe Java și să obțină o certificare. În felul acesta setăm împreună obiectivele, iar eu mă asigur că în discuțiile noastre recurente obiectivele sale sunt atinse. Abordarea mea este să ajut oamenii să își seteze obiective granulare în așa fel încât să fie mai realizabile și să existe un simț al progresului de-a lungul anului.

Ofer sprijin pentru participarea la cursuri, conferințe, sau orice li se pare interesant celor din echipă. Uneori particip și eu pentru a putea da recomandări personale pe viitor. Evident, pe lângă aceste discuții de dezvoltare sunt și întâlnirile de 1:1 normale care se întamplă pe tot parcursul anului. Aici oamenii pot menționa că poate au lucrat prea mult sau prea puțin în anumite zone și că ar vrea mai mult sau mai puțin. Când facem planificarea proiectului, ținem cont de aceste feedback-uri, iar eu sunt mediator în cadrul discuției respective.

Care sunt direcțiile de dezvoltare în cadrul echipei tale?

Există diverse Career Path-uri în funcție de rolul pe care ești. Pentru dezvoltatori avem trei direcții definite clar. Fie rămâi pe dezvoltare și crești de la rolul de Systems Engineer la senior, lead si apoi principle (statistic sunt puțini principles și leads fiindcă în Systematic definim un pic altfel rolurile astea). Pe lângă direcția asta, se poate merge spre software design și arhitectură, spre rolul de Software Architect, unde la fel, încurajăm oamenii să meargă în direcția asta atât în România, cât și în Danemarca. Avem cazuri de success în ambele țări. De exemplu, în echipa din România avem o persoană care a trecut din zona de dezvoltator către arhitect de echipă și acum este Program Architect. Ultima direcție este cea pe care am urmat-o eu, spre management, pentru cei care vor să exploreze mai mult partea de leadership și management de proiect.

Noi oferim sprijin pentru toate aceste zone de dezvoltare, chiar dacă poate uneori nu avem roluri deschise. Considerăm că e important să pregătim oamenii pentru career path-ul pe care și-l doresc, motiv pentru care le alocăm mentori, cursurile necesare, le oferim task-uri și responsabilități în zonele respective. Ne dorim ca o dată cu creșterea companiei să avem deja oameni bine pregătiți in-house și gata să preia responsabilitățile din aceste zone.

Cum poate un angajat să obțină performanță în echipa ta?

Evident sunt lucrurile standard, adică să livrezi munca pe care ți-ai asumat c-o livrezi. Ce căutăm noi ca particularități, adică ce definește profilul persoanei pe care o căutam în echipa noastră, sunt:

• Proactivitate când vine vorba de rezolvarea problemelor. Ce înseamnă asta? Ai nevoie de infomații pentru că poate nu știi cum funcționează partea de business a aplicației sau nu înțelegi foarte bine o anumită parte din cod? Noi îți dăm toată libertatea să te interesezi și să afli cine te poate ajuta, fară a fi restricționați de roluri. Daca ai nevoie de un VP pentru o informație, îi poți scrie direct.

• Să fii deschis în a încerca lucruri noi. Eu cred mult în beneficiul de a te expune la informație nouă, după cum am spus și mai sus. Din experiența mea, am găsit de multe ori lucruri venite din hobby-uri pe care am putut să le aplic la muncă și invers.

• Deschiderea spre schimbare, fiindcă organizația se dezvoltă și totodată se schimbă diferite condiții (cresc echipele sau se formează unele noi, cu responsabilități noi) și atunci ajută să fii deschis la genul ăsta de schimbări și să încerci să le înțelegi.

Ce te determină să rămâi la Systematic?

Recunosc ca pe parcursul celor 5 ani în Systematic au fost și momente de dubiu, momente în care nu eram sigur pe mine și pe rolul meu aici. Însă punctul în care sunt acum m-a făcut să îmi dau seama că mai am multe lucruri de învățat. Mi se pare că echipa mea, așa cum este acum, e foarte apropiată de cum îmi imaginez eu echipa ideală și atunci sunt curios și încântat să văd care va fi parcursul ei, cum va evolua și vreau să continui să fac parte din călătoria asta. Lucrul acesta reprezintă unul dintre motivele principale care mă determină să rămân la Systematic.

Lista completă a job-urilor disponibile poate fi consultată aici.