Operatorul aerioan low-cost Ryanair a pus capăt discuţiilor cu Boeing pentru comanda a până la 250 de avioane 737 MAX 10, o comandă în valoare de câteva zeci de miliarde de dolari, transmite Reuters care explică și motivul din spatele deciziei.

Avioane Ryanair Foto: Trinity Mirror / Mirrorpix / Alamy/ Profimedia Images

Decizia rară de a vorbi în public despre negocierile referitoare la achiziţia de avioane a fost luată după luni de zile de discuţii care au dus deja la amânarea unui acord pentru cea mai mare versiune a 737 MAX, atunci când Ryanair a comandat din nou un model mai mic, în decembrie, potrivit News.ro.

O nouă comandă mare a Ryanair ar oferi un impuls producătorului american de avioane, care reconstruieşte încrederea în modelul MAX, consemnat la sol timp de 20 de luni, până în noiembrie anul trecut, după două accidente fatale.

De asemenea, un acord cu Ryanair ar accelera o redresare provizorie a industriei după pandemia de Covid-19.

Cel mai mare transportator aerian cu discount din Europa este deja cel mai mare client al avioanelor MAX din regiune.

Ryanair a semnalat că ar putea face o nouă comandă în valoare de 33 miliarde de dolari la preţuri de listă, pentru până la 250 de avioane MAX 10 cu 230 de locuri.

Chiar şi după reduceri semnificative la nivel de industrie, o astfel de tranzacţie ar merita în continuare peste 10 miliarde de dolari, estimează analiştii.

Însă, săptămâna trecută, directorul generalal grupului Ryanair, Michael O'Leary, a minimizat şansele unui acord rapid, spunând că ar fi surprins dacă se va ajunge la un acord în acest an.

Luni, el a spus că discuţiile s-au prăbuşit. Reuters relatează că discuțiile privind noua comandă de 737 MAX s-au blocat din cauza neînţelegerilor legate de preţuri.

„Suntem dezamăgiţi că nu am putut ajunge la un acord. Cu toate acestea, Boeing are o perspectivă mai optimistă asupra preţurilor aeronavelor decât noi, care avem o experienţă de disciplină, de a nu plăti preţuri ridicate pentru avioane”, a spus O'Leary.

Boeing a promis, de asemenea, să exercite disciplină.

„Ryanair este un partener de lungă durată. Le preţuim afacerea şi ne angajăm să îi sprijinim. În acelaşi timp, continuăm să fim disciplinaţi şi să luăm decizii care au sens pentru clienţii noştri şi pentru compania noastră", a spus un purtător de cuvânt al Boeing, relatează News.ro.