Microsoft a anunțat joi că va amâna pe termen nedefinit redeschiderea sediului său din Redmond, Washington, și a celorlalte birouri ale sale din Statele Unite din cauza răspândirii coronavirusului în această țară, relatează CNBC.

MicrosoftFoto: Andreistanescu | Dreamstime.com

Compania fondată de Bill Gates nu a oferit un alt termen de revenire la birouri după ce a renunțat la data de 4 octombrie, anunțată inițial în luna august.

Decizia, care va afecta peste 103.000 de angajați ai Microsoft din SUA, reflectă abordarea prudentă adoptată de marile companii tech americane vizavi de readucerea la birouri a angajaților după ce numărul de infecții și decese cauzate de COVID-19 a început din nou să crească.

În luna august, după ce situația pandemică a început să se înrăutățească din nou, Amazon a anunțat că angajații săi de la birourile din SUA și alte câteva țări vor fi nevoiți să se întoarcă fizic la muncă doar din ianuarie 2022.

Tot în august Microsoft a anunțat că amână revenirea la birouri de pe data de 7 septembrie până pe 4 octombrie.

Însă compania tech americană a fost mai puțin specifică de data aceasta.

„Dată fiind situația de incertitudine cauzată de COVID-19, am decis să nu încercăm să prognozăm o nouă dată pentru o redeschidere completă a birourilor noastre din Statele Unite în favoarea redeschiderii lor când acest lucru va putea fi făcut în siguranță și în conformitate cu indicațiile autorităților responsabile de sănătatea publică”, a anunțat compania într-un comunicat.

La fel ca Amazon, reprezentanții Facebook au anunțat că revenirea la birouri nu va avea loc înainte de 2022, ceea ce înseamnă că numeroși angajați ai celor două companii, precum și ai Microsoft, vor ajunge să lucreze de acasă timp de aproape 2 ani de zile.

Citește și: