​Senatorul Marius Humelnicu (44 ani), propunerea PSD pentru postul de ministru al Economiei, a făcut fotbal de performanță până în anul 2007, când în urma unei accidentări și-a întrerupt cariera sportivă. În 2009, în timpul Guvernului PDL-PSD condus de Emil Boc, a fost numit Director Coordonator în cadrul Direcţiei pentru Sport a Judeţului Galaţi. S-a specializat în achiziții publice și a ajuns secretar de stat în Transporturi în 2015, apoi City manager și viceprimar în Galați.

Marius HumelnicuFoto: Arhiva personala

Întrebat luni seara ce îl recomandă pe Marius Humelnicu, fost fotbalist, la Ministerul Economiei, liderul PSD Marcel Ciolacu a spus: 'E inginer, senator, șeful Comisiei IT'.

El a mai spus ca Humelnicu a fost propus de PSD Galați, organizație în a cărei conducere este.

De la fotbal de performanță la cariera politică

Marius Humelnicu s-a născut la data de 22 octombrie 1977, în oraşul Galaţi. După absolvirea Liceului cu Program Sportiv din Galaţi, Marius Humelnicu a urmat cursurile Universităţii "Dunării de Jos" Galaţi, Facultatea de Mecanică, specializarea Inginerie Managerială şi Tehnologică.

În paralel, a jucat fotbal la mai multe echipe, atât din ţară, cât şi din străinătate: în ţară la Dunărea Galaţi, Oţelul Galaţi, Gloria Buzău, Cimentul Fieni, Dacia Unirea Brăila, iar în străinătate la Şahdag Ǫusar şi Gilan Ǫabala din Azerbaidjan, potrivit Adevărul.

În urma unui accident la piciorul drept în anul 2007 și-a întrerupt cariera sportivă. În anul 2009 a fost numit Director Coordonator în cadrul Direcţiei pentru Sport a Judeţului Galaţi. În anul 2010 finalizează cursurile de master "Drept şi Administraţie Publică Europeană" în cadrul Facultăţii de Drept, Universitatea "Danubius" Galaţi.

S-a specializat și în 2021 a ajuns expert în achiziții publice. Începând din 2013 a ocupat funcția de Şef Serviciu A.R.R. – Autoritatea Rutiera Română Galaţi. În anul 2015 a finalizat studiile de master "Siguranţa şi performanţele circulaţiei rutiere", Facultatea de Mecanică din cadrul Universităţii "Gheorghe Asachi" din Iaşi. În august 2015 a fost numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

În 2016 a ajuns City Manager al orașului Galați, social-democratul Marius Humelnicu fiind singurul candidat înscris la examenul pentru acest post de administrare al orașului. În toamna anului trecut a fost ales viceprimar al Municipiului Galați.

Ce venituri și datorii are Marius Humelnicu: Are credite în valoare de peste 142.000 de euro

Potrivit celei mai recente declarații de avere, de pe portalul Agenției naționale de Integritate, Marius Humelnicu a avut anul trecut venituri de 116.092 de lei de la primăria Municipiului Galați și de 4.456 de lei de la Senatul României.

Potrivit declarației de interese, Marius Humelnicu este vicepreședinte al Organizației Județene PSD Galați.

Soția sa, Corina Humelnicu, lucrează la Asociaţia de Dezvoltarea Intercomunitarã Serviciul Regional Apã Galaţi și a avut venituri de peste 27.000 de lei.

Împreună au două apartamente cumpărate în 2011 și respectiv 2018.

La capitolul active financiare, Marius Humelnicu are deschise 2 depozite la Banca Transilvania, unul de 11.000 de lei și altul de 2.500 de euro, dar are și 11.036 de lei în fonduri de investiții, inclusiv fonduri private de pensii.

La capitolul datorii, Marius Humelnicu are două credite la Piraeus Bank: unul de 29.250 de euro contractat în 2011 cu scadență în 2041, iar altul de 84.290 de lei contractat în 2018, care este scadent în 2023.

Humelnicu a mai luat un credit de 351.000 de lei în 2018 de la banca Transilvania, care este scadent în 2042 și un credit de 128.589 de lei de la Porsche Leasing, contractat în 2018 cu scadență în 2023. În total creditele în lei ajung la aproape 564.000 de lei (circa 113.000 euro).