Dacia a vândut în 2021 aproape 100.000 de mașini noi persoanelor fizice din Franța, depășind pentru prima dată atât Renault, cât și Peugeot, relatează BFM Business.

Noul SanderoFoto: Hotnews

A fost deja un succes, acum este însă un triumf. Anul acesta, Dacia a vândut francezilor mai multe mașini noi decât orice alt producător. O premieră pentru marca românească, care din septembrie 1999 aparține grupului francez Renault.

Dacia îi seduce pe francezi

Dacia se află într-adevăr în topul vânzărilor către persoane fizice în acest an cu aproape 100.000 de unități vândute (99.698 vehicule până pe 20 decembrie), conform cifrelor furnizate de Autoways care nu se vor modifica prea mult până la 31 decembrie.

Marca românească a depășit Renault, care însumează 91.246 vânzări, Peugeot, care a vândut 87.524 de unități. De asemenea a vândut aproape de două ori mai multe mașini decât Citroën (51.972 înmatriculări).

Această performanță îi permite producătorului român să preia 14,4% din cota de piață pentru persoane fizice, în primele unsprezece luni ale anului.

Desigur, piața persoanelor fizice reprezintă doar 44% din vânzările de mașini noi în acest an, restul fiind împărțit în principal între achiziționarea de vehicule de către companii și companiile de închiriere pe termen scurt și lung. Dar este o piata cu o puternică simbolistică întrucât reprezintă achizitiile reale ale consumatorilor, modelele aprecia de către șoferi.

O gamă din ce în ce mai completă

Fenomenul Dacia nu este chiar o surpriză: în 2020 Sandero era deja „mașina preferată a francezilor”, iar marca s-a concentrat mereu pe această piață privată. Dar alte modele permit acum mărcii să se impună: SUV-ul Duster rămâne în top 10 al celor mai bune vânzări ale anului, rivalizează în volum cu Renault Captur, totuși unul dintre cele mai populare modele ale francezilor. Micul Spring, primul produs 100% electric al mărcii, a avut, de asemenea, un început comercial promițător, cu aproape 9.000 de vânzări în acest an.

Cu modele care rămân cu un pas sub concurență în ceea ce privește tehnologiile oferite la bord, Dacia pare să înfrunte deficitul actual de semiconductori cu mai puțină dificultate. Fără a fi însă cruțat: la fel ca Peugeot 308 care a fost lipsit de contor digital sau Renaultul fără retrovizoare electrice, Duster a fost, la rândul său, livrat fără sistem multimedia în iunie anul trecut.

Deși uneori durează până la 10 luni să-ți primești mașina de la unii producători, termenul este „de trei până la patru luni în funcție de model, ceea ce este regretabil, dar rezonabil” la Dacia, a subliniat recent Denis Le Vot, director general al producătorului auto pentru BFM Business.

Un brand care nu a fost destinat pieței franceze

Clasamentul din 2021 pentru toți clienții este în continuare dominat de Peugeot, Renault și Citroën. Dacia se mulțumește cu locul patru. O revoluție grozavă totuși, mai ales când știm, scrie BMF, că brandul românesc, fondat în 1966 și cumpărat de grupul Renault în 1999, nu a fost inițial destinat să fie comercializat... în Franța. În ciuda reticenței și îndoielilor inițiale cu privire la capacitatea Daciei de a seduce piața franceză, Loganul a fost lansat în sfârșit în 2005.

Iar micul brand „low-cost” a continuat să se dezvolte de atunci în Franța, dar și în general în Europa: Sandero s-a impus astfel drept cea mai vândută mașină pentru persoane fizice de pe Vechiul Continent din 2017. În ianuarie anul trecut, acest nou Sandero a fost în topul celor mai bine vândute modele din Franța pe toate canalele de vânzare, înainte de a termina, de asemenea, numărul unu în Europa în iulie, peste Volkswagen Golf.

Lider istoric pe această piață privată, Renault fusese deja depășit de Peugeot în 2018. Aceasta a rămas lider în 2019, ultimul an „normal” înainte de pandemie, cu puțin peste 154.000 de vânzări, înaintea Renault (149.000), Citroën ( 114.000) și Dacia (108.000). Un titlu păstrat de Peugeot în 2020.

Pentru a continua pe drumul spre succes, Dacia trebuie să lanseze un nou SUV cu 7 locuri, Jogger, la începutul lui 2022.