Asistentul vocal Alexa de la Amazon i-a spus unei fetiței de 10 ani să pună un penny în priză

de N.O.     HotNews.ro
Marţi, 28 decembrie 2021, 16:51 Economie | Companii


Logo Amazon
Foto: Andreistanescu | Dreamstime.com
Amazon și-a actualizat asistentul vocal Alexa după ce a „provocat” o fetiță de 10 ani să atingă o monedă de ștecherul pe jumătate introdus în priză, relatează BBC.

Sugestia a venit după ce fata i-a cerut asistentului vocal Alexa să o provoace să facă ceva.

„Conectează un încărcător de telefon aproximativ pe jumătate într-o priză de perete, apoi atinge un penny de pinii metalici ai ștecherului care sunt expuși”, a spus boxa inteligentă.

Amazon a spus că a remediat eroarea de îndată ce compania a luat cunoștință de aceasta.

Mama fetei, Kristin Livdahl, a descris incidentul pe Twitter.

Ea a povestit că ea și fiica ei făcuseră o provocare fizică pornind de la un exercițiu recomandat de un profesor de educație fizică pe YouTube, dar fata a mai vrut o provocare.

Atunci Echo a sugerat să participe la provocarea pe care a „găsit-o pe web”.

Activitatea periculoasă, cunoscută sub numele de „provocarea penny”, a început să circule pe TikTok și pe alte site-uri de social media în urmă cu aproximativ un an.

Multe metale conduc electricitatea și introducerea lor în prize electrice sub tensiune poate provoca șocuri electrice, incendii și alte daune.

„Poți pierde degete, mâini, brațe”, a declarat Michael Clusker, managerul stației de pompieri Carlisle East, pentru ziarul The Press din Yorkshire în 2020.

„Rezultatul acestei provocări este că cineva va fi grav rănit”.

Livdahl a spus pe Twitter că a intervenit, strigând: „Nu, Alexa, nu!”

Cu toate acestea, ea a spus că fiica ei era „prea deșteaptă pentru a face așa ceva”.

Amazon a declarat pentru BBC că a actualizat Alexa pentru a împiedica asistentul să recomande astfel de activitate în viitor.

„Încrederea clienților este în centrul a tot ceea ce facem, iar Alexa este concepută pentru a oferi clienților informații precise, relevante și utile”, a spus Amazon într-un comunicat.

„De îndată ce am aflat de această eroare, am luat măsuri rapide pentru a o remedia”.


Citește și:

Alo, Alexa? Nu îmi merge soneria!”: Clienții Amazon au criticat dur compania după căderea de marți a serverelor








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





11853 vizualizari

  • +22 (24 voturi)    
    Terminator și Matrix nu au prezis corect viitorul (Marţi, 28 decembrie 2021, 16:58)

    Nyk1 [utilizator]

    Inteligențele artificiale nu vor conduce lumea pentru că vor deveni mai deștepte ca noi, ci pentru că noi vom deveni mai proști ca ele.
    • +9 (9 voturi)    
      Daca nu suntem deja... (Marţi, 28 decembrie 2021, 17:19)

      Cripto [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      dar prostu pana nu e fudul nu e prost destul
  • +20 (20 voturi)    
    Hmm (Marţi, 28 decembrie 2021, 17:09)

    PaulLol [utilizator]

    Acum cativa ani in manualul unui autoturism scria cum sa reglezi tachetii. Acum scrie sa nu bei continutul la baterie.
    • +3 (9 voturi)    
      totusi... (Marţi, 28 decembrie 2021, 19:32)

      strelka [utilizator] i-a raspuns lui PaulLol

      Gramatical corect e : sa bei continutul bateriei..
      • +1 (1 vot)    
        Nu te necaji (Joi, 30 decembrie 2021, 14:08)

        dick_turpin [utilizator] i-a raspuns lui strelka

        pentru minusuri.Fii bucuros ca unii dintre cei care nu stiu sa vorbeasca inca citesc, aceasta fiind de fapt regula de aur a educatiei:sa citesti mai mult decat vorbesti:)


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by