Supraimpozitarea furnizorilor este în analiză, urmează să aibă loc discuţii cu reprezentanţi din întregul lanţ energetic şi vor fi prezentate nişte soluţii, a declarat joi seara ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

Adrian CaciuFoto: Agerpres

„E în analiză, urmează să avem discuţii cu întreg lanţul energetic. Până la urmă profiturile o să apară în câteva zile de la fiecare companie, unele dintre ele sunt obligate să le declare public, pentru că sunt listate la bursă. Efortul statului pentru acest moment trebuie să fie solidar susţinut de către stat şi de către cei care au generat problema (...) Hai să zic, în două săptămâni vom avea analiza şi o să prezentăm nişte soluţii în Guvern şi în dezbaterile şi întâlnirile cu autoritatea de reglementare şi cu ce înseamnă piaţa de energie”, a spus Adrian Câciu la postul Digi 24, întrebat fiind dacă este de acord cu o supraimpozitare a furnizorilor, relatează Agerpres.

În ceea ce priveşte o reducere a TVA la energie, ministrul a semnalat că este una dintre măsurile de tip prociclic şi la prima vedere ar putea atenua preţul final, dar că poate fi „doar temporară”.

„Este o măsură de tip prociclic. Poate fi temporară ca măsură, dar atunci când vii cu o măsură de tip prociclic trebuie să vii automat cu măsuri anticiclice, pentru că altfel nu faci decât să creezi un spaţiu mai mare pentru puseul inflaţionist”, a explicat Adrian Câciu.

Pe de altă parte, demnitarul a spus că o întoarcere la preţurile reglementate „poate fi o discuţie”, dar, fiind în Uniunea Europeană, trebuie să ne uităm puţin la ce înseamnă Directiva pe energie şi la toate elementele de context, inclusiv la toate instrumentele pe care Comisia Europeană le-a recomandat statelor să le acceseze.