Apple a realizat o cifră de afaceri de 123,9 miliarde de dolari din octombrie până în decembrie, cu mult peste așteptările pieței (119 miliarde), și în ciuda unui deficit de componente care afectează multe industrii, începând cu producătorii de dispozitive electronice, scrie AFP.

Logo-ul AppleFoto: Valentin Armianu, Dreamstime.com

Vânzările de smartphone-uri au depășit 71 de miliarde de dolari, determinate de cererea puternică pentru gama iPhone 13,în special în China.

În total, gigantul tehnologic a înregistrat un profit net de 34,6 miliarde de dolari în primul trimestru al anului său fiscal eșalonat.

Cota de piață a Apple în China a atins un nou record în al patrulea trimestru al lui 2021, producătorul de iPhone reușind să-și recupereze poziția de lider al pieței în această țară pentru prima dată în ultmii 6 ani, în timp ce vânzările rivalei Huawei s-au prăbușit din cauza sancțiunilor americane, anunță CNBC.

Gigantul tech american a reușit să acapareze 23% din piața chineză după ce vânzările sale au trecut cu 32% în ultimul an, potrivit companiei de analiză de piață Counterpoint Research.