Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Oman Oil Company va cumpara 8% din titlurile MOL pentru 1,28 miliarde dolari

de Dragos Comache     HotNews.ro
Luni, 10 martie 2008, 18:20 Economie | Companii


Grupul ungar MOL a anuntat luni ca a incheiat un acord pentru vanzarea a 8% din capitalul social catre Oman Oil Company (OOC), la un pret de 1,28 miliarde de dolari, se arata intr-un comunicat al companiei. In urma acestei tranzactii, MOL va prelua de la OOC anumite active internationale, dar si echivalentul unei sume in numerar.  

Activele si suma finala pe care MOL le va primi pentru pachetul de actiuni se pot modifica in functie de aprobarile finale si drepturile de preemptiune de la terte parti in privinta unor anumite active, se mai arata in comunicatul companiei ungare.

“Suntem foarte incantati de acordul incheiat cu acest nou partener strategic, care va contribui cu activele sale, relatiile de afaceri si know-how tehnologic si de business la oferirea de valoare adaugata actionarilor nostri, in linie cu strategia noastra independenta. Aceasta colaborare strategica va oferi companiei MOL potential de crestere in domeniile upstream si downstream in Orientul Mijlociu, Asia Centrala si alte regiuni”, a declarat Zsolt Hernadi, presedintele consiliului de administratie si directorul generala al grupului MOL.

“Suntem mandri sa anuntam aceasta ultima initiativa a OOC, care corespunde strategiei de crestere si diversificare a portofoliului de investitii al companiei, eficientizand activele existente si, in acelasi timp, permitand o prezenta importanta in regiunea Europei Centrale si de Est. Acest lucru va oferi si alte oportunitati de afaceri viitoare impreuna cu MOL in Oman, Ungaria, precum si in alte tari si regiuni”, a spus la randul sau sultanul Maqbool Ali.

Stabilirea detaliilor finale privind incheierea acestei tranzactii va avea loc pana la sfarsiul acestui an.

OOC este o companie comerciala detinuta de Guvernul Sultanatului Oman. Compania a fost creata in 1992 pentru a oferi Guvernului un alt mijloc de a exploata oportunitati din sectorul energetic, atat din Oman, cat si din afara Sultanatului. In prezent, activitatile OOC variaza de la explorare si productie petroliera (upstream), infrastructura si transport, rafinare si petrochimie, aluminiu si energie la investitii in domeniul comercial, marketing si retail.

MOL Plc este una din cele mai mari companii de petrol si gaze din Europa Centrala si de Est, avand sediul central la Budapesta. Capitalizarea de piata a MOL este de peste 15 miliarde de dolari. Avand 15.000 de angajati, compania isi desfasoara activitatea in Europa, Orientul Mijlociu, Africa si tarile CSI. MOL detine trei rafinarii in Ungaria, Slovacia si Italia si opereaza 1000 de statii de alimentare in Europa Centrala si de Sud-Est.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





173 vizualizari


ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by