România are o parte din cele 137 de materii prime critice de care UE este dependentă, printre care magneziul și grafitul și procesul de redeschidere a unor astfel de mine în țara noastră va începe în anul 2023, a precizat marți ministrul Economiei, Florin Spătaru.

GrafitFoto: Miriam Doerr, Dreamstime.com

Acesta a explicat marți într-o conferință organizată de Cursdeguvernare.ro care sunt materiile prime critice de care dispune România.

  • „La nivelul Comisiei Europene a fost revizuită politica industrială. Au fost identificate 137 de materii prime critice de care UE este dependentă ținând cont de obiectivele de mobilitate și decarbonizare. România are o parte dintre aceste resurse pe care noi le-am exploatat în anii anteriori și apoi am închis minele, din rațiuni economice, nu comentez ce s-a întâmplat pentru că nu s-a întâmplat doar în România.
  • Una dintre materiile prime este magneziul, care este un element foarte important pentru producția de aluminiu și pentru industria automotive. În această zonă am demarat împreună cu ANRM discuții și avem în consultare publică normele de aplicare a Legii Minelor, pas esențial pentru demararea acestor proiecte.
  • De asemenea am demarat discuții cu Comisia Europeană pentru identificarea posibilităților de finanțare a unor astfel de proiecte, atât pentru zona de exploatare, cât și pentru zona de procesare.”, a declarat marți ministrul Florin Spătaru.

O altă materie primă este grafitul.

„Pentru exploatarea grafitului au existat Hotărâri de Guvern de închidere a acestor exploatări. Redeschiderea lor presupune adoptarea normelor de aplicare a Legii Minelor în care să fie menționat ca obiectiv redeschiderea minelor închise și de asemenea o Hotarâre de Guvern care să ducă la redeschiderea acelor mine punctual.”, a spus ministrul.

Acesta a spus că demersul este în mâna Guvernului, dar e nevoie și de implicarea Parlamentului și va cere adoptarea în regim de urgență a acestor acte.

  • „Dacă vorbim și de aprobarea Parlamentului, voi face apel pentru aprobarea în regim de urgență a unor astfel de acte normative, pentru că avem nevoie de ele. Avem un mare producător de aluminiu, avem 2 mari producători din industria automotive și avem o industrie orizontală extrem de puternică și avem nevoie de aceste resurse.
  • Ca sa concluzionăm, noi ne propunem ca până la sfârșitul anului să finalizăm aprobarea acestor acte normative, urmând ca investițiile efective să poată să fie realizate începând cu anul 2023. pentru asta discutăm cu cei de la Comisia Europeană pentru a găsi resursele necesare prin fonduri europene pentru retehnologizare.”, a spus Florin Spătaru.

Ce mine, când ar urma să se deschidă și de unde va fi luată forța de muncă?

„Am vorbit de magneziu și grafit cu anumite condiționări privind calitatea acestui grafit, dacă are calitatea necesară pentru obiectivele pe care ni le-am propus.

În ceea ce privește disponibilitatea forței de muncă, pe lângă personalul care a lucrat în acest sector și care în continuare este în activitate, discutăm de asemenea de crearea unor parteneriate într-o alianță europeană privind exploatarea materiilor prime cu ajutorul cărora vom putea finanța si actualiza curiculele de studii pentru Universități de profil, și aici mă refer la Universitatea din Petroșani, Universitatea București și alte Universități din țară.

Vom reuși să asigurăm o forță de muncă calificată pentru a continua acest proces, pentru ca redeschiderea minelor și retehnologizarea lor e un proces de durată.”, a mai spus ministrul Economiei.