25 de oficiali din Guvern, Ministere și Consiliul Concurenței vor face parte din Comisia pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD), responsabilă de autorizarea investițiilor de peste două milioane de euro din țări care nu sunt membre UE (Rusia, China, SUA, Marea Britanie etc.), se arată într-o decizie semnată luni de premierul Nicolae Ciucă.

SRIFoto: SRI

Reprezentanţi ai SRI și SIE vor fi invitați permanenți în această Comisie și vor putea transmite avize la cerere, conform atribuțiilor specifice.

Cine sunt membrii titulari și supleanți ai Comisiei pentru examinarea investițiilor străine directe (CEISD)

1. Aparatul de lucru al Guvernului:

  • - Mircea Abrudean, șeful cancelariei prim-Ministrului, președinte al Comisiei (titular)
  • - Gheorghiță Agafiței, consilier de stat (supleant)

2. Consiliul Concurenței:

  • - Bogdan marius Chirițoiu, președinte (titular)
  • - Dan-Virgil pascu, vicepreședinte (supleant)

3. Secretariatul general al Guvernului:

  • - Alexandru-Cristian Vasilescu, secretar de stat (titular)
  • - Victor Moraru, director general (supleant)

4. Ministerul Economiei:

  • - Mihai-Ion Macaveiu, secretar de stat (titular)
  • - Mirona Veronica Daia, director (supleant)

5. Ministerul Antreprenoriatului și Turismului:

  • - Angel Iulian Călin, secretar de stat (titular)
  • - Tudor Șerban Andreescu, director (supleant)

6. Ministerul Trabsporturilor și Infrastructurii:

  • - Constantin-Gabriel Bunduc, secretar de stat (titular)
  • - Mihaela Mocanu, director (supleant)

7. Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării:

  • - Bogdan-Mihai Dumea, secretar de stat (titular)
  • - Diana Oana Crețu, director (supleant)

8. Ministerul Finanțelor:

  • - Daniela Pescaru, se cretar de stat (titular)
  • - Daniel Mihai Tudor, director (supleant)

9. Ministerul Apărării Naționale:

  • - Simona Cojocaru, secretar de stat (titular)
  • - Ion Cornel Pleșa, șef direcție generală (supleant)

10. Ministerul Afacerilor Interne:

  • - Aneta Matei, secretar de stat (titular)
  • - Ion Peligrad, chestor de poliție (supleant)

11. Ministerul Sănătății:

  • - Tiberius-Marius Brădățan, secretar de stat (titular)
  • - Mihai Alexandru Borcan, secretar general (supleant)

12. Ministerul Afacerilor Externe:

  • - Cornel Feruță, secretar de stat (titular)
  • - Laura Comănescu, director (supleant)
  • - Ovidiu Mălureanu, director (supleant)

Aceștia au fost numiți pentru un mandat de 4 ani.

Ce rol vor juca reprezentanţii SRI și SIE: Sunt invitați permanenți și transmit avize la cerere

Guvernul a aprobat în luna aprilie din acest an o Ordonanţă de urgenţă prin care se înfiinţa Comisia pentru examinarea investiţiilor străine directe (CEISD) care reglementează investițiile străine în România venite din state care nu sunt membre UE (Rusia, China, SUA, Marea Britanie etc.). Ordonanța prevede un proces de verificare pentru investițiile în sectoare sensibile.

Din această comisie fac parte reprezentanți ai guvernului, ministerelor și Consiliului Concurenței, iar reprezentanți ai Serviciului Român de Informații (SRI) și Serviciului de Informații Externe (SIE) au calitatea de invitați permanenți.

Avizul privind cererea de aprobare a investiției se dă prin votul majorității membrilor, iar reprezentanții SRI și SIE nu au drept de vot.

La solicitarea Comisiei, SRI și SIE transmit avize, în conformitate cu atribuţiile specifice, în termen de cel mult 20 de zile de la solicitare.