Guvernul adoptat miercuri prin Ordonanță de urgență care stabilește cadrul juridic pentru acordarea unei licențe industriale unice și simplifică procedurile de emitere a licențelor, autorizațiilor, acordurilor, avizelor, permiselor necesare în vederea desfășurării unei activități industriale.

FabricaFoto: Nikola Nenadovic / Dreamstime.com

Ce avantaje vor fi pentru antreprenori?

  • „Creem o singură interfață, un singur punct de contact între cei care vor sa creeze o fabrică în România și administrația publică. Deci toate documentele, schimburile de informații între antreprenori, investitori și administrație se vor face printr-un punct unic.
  • Doi - va fi și digitalizat. Deci într-un an de zile va apărea și o platformă electronică prin care va fi facilitat acest schimb de informații, inclusiv va fi posibilă o simulare de licență, care va permite investitorilor care vor să creeze o fabrică să aibă o idee clară despre ce documente să prezinte, instituțiile responsabile și dirata estimată a obținerii avizelor”, a declarat miercuri Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Acesta a spus că autoritatea pe care o conduce este co-inițiatoare a proiectului de OUG, graba fiind faptul că proiectul este jalon în PNRR, deși a fost finalizat în colaborare cu OCDE în acest an.

Jalonul în PNRR este adoptarea actului normativ până la finele anului și trebuie trecut și prin Parlament, a spus Chirițoiu.

  • „Un singur punct de contact pentru depunerea documentelor, o singură dată! Prin digitalizarea procesului de acordare a licenței industriale unice înlăturăm barierele administrative și, astfel, accelerăm ritmul de dezvoltare a noilor investiții!
  • Antreprenorii vor putea îndeplini de la distanță procedurile specifice, ceea ce înseamnă înjumătățirea timpului acordat acestui scop. Fără cozi, fără dubluri, fără dosare cu șină! 38 de instituții sunt parte a celei mai mari reforme pentru mediul de afaceri, pe care mă bucur că o coordonez.
  • Rezultatul presupune inclusiv facilitarea schimbului de date între sistemele informatice, ceea ce automat va duce la creșterea transparenței!”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Prin acest demers legislativ se înființează Oficiul pentru Licență Industrială, având rolul de raționalizare, simplificare și digitalizare a procedurilor specifice în vederea obținerii licenței industriale unice. Printre atribuțiile acestui nou organ de specialitate al administrației publice centrale, menționăm constituirea și administrarea Punctului de contact unic electronic pentru licențe industriale (PCUEL), care se va integra în sistemul e-guvernare gestionat de Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Punctul de contact unic pentru licențe industriale se va interconecta cu sistemele informatice ale autorităților competente, precum și cu datele asociate acestor sisteme, într-un mod în care datele vor putea fi partajate între părțile interesate, indiferent de tehnologia folosită.

Mai mult, intrarea în vigoare a legii „Licenței industriale unice” reprezintă jalonul 243, din cadrul Componentei 9 ”Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare”, aferentă Pilonului III. ”Creștere inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare și inovare, precum și o piață internă funcțională, cu întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) puternice”.

Documentul a avut la bază Raportului Final al proiectului ”Comprehensive redesign of the licensing system in Romania” privind simplificarea licențierii activității mediului de afaceri, elaborat de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și lansat în România în luna mai 2022.

Sursa foto: Dreamstime.com