Compania energetică ucraineană Naftogaz a declarat vineri că a abordat deținătorii de obligațiuni cu o propunere de „intensificare a cooperării” pentru a încerca să rezolve disputele după ce nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a datoriilor, potrivit Reuters.

Oleksii CernişovFoto: Ukrinform / Shutterstock Editorial / Profimedia

„Una dintre prioritățile noastre cheie este de a restabili încrederea în Naftogaz, în special în rândul investitorilor noștri. Propunerea de a reveni la un dialog constructiv este primul pas în acest sens”, a declarat Oleksi Cernișov, șeful Naftogaz, într-un comunicat.

Declarația de pe site-ul Naftogaz a confirmat, de asemenea, că societatea a numit firma de consultanță financiară Lazard drept „consilier financiar exclusiv”.

La începutul lunii, guvernul ucrainean a acceptat demisia lui Iuri Vitrenko din funcţia de director general al Naftogaz.

Dincolo de dificultăţile energetice cu care se confruntă ţara, Naftogaz este, de asemenea, blocată într-o dispută juridică cu compania energetică de stat rusă Gazprom pe tema tranzitului gazului rusesc pe teritoriul Ucrainei.

Disputa este mai veche şi a dus la un moment dat, spre sfârşitul anilor 2010, la o criză energetică în plină iarnă, din cauza neînţelegerilor legate de taxele pentru tranzit.

Gazprom a oprit atunci livrările de gaz către Europa - care se făceau în bună măsură prin conducte ce traversau Ucraina - şi de atunci se vorbeşte despre tactica Moscovei de a recurge la energie ca armă.