Compania germană Diehl Controls va construi la Brașov o unitate de producţie a componentelor de control electronic, în principal pentru aparate electrocasnice. Numărul de angajați va fi de 600, iar investițiile vor totaliza 50-60 milioane euro, în mai multe faze, scrie publicația Bună Ziua Brașov. Este una dintre cele mai mari investiții anunțate în Brașov în ultimii ani.

Intr-o fabrica DiehlFoto: Diehl

Conform directorului financiar al Diehl Controls, Josef Fellner, Braşovul a fost selectat în urma unei evaluări făcute asupra a 20 de oraşe din Europa. Printre atuurile Braşovului se află infrastructura foarte bună de care dispune oraşul, forţa de muncă deja calificată, dar şi posibilităţile de calificare prin intermediul învăţământului dual.

Conform estimării reprezentantului companiei germane, producţia la unitatea din Braşov este programată să înceapă în anul 2024.

Volumul estimat al producţiei la Braşov este de 14 - 35 de milioane de euro, în 2024, 80 – 100 de milioane de euro în 2025 şi va ajunge la 130 – 160 de milioane de euro în 2027.

Unitatea de producţie va fi pe DN 13 (B-dul Griviţei). La Braşov compania germană va realiza o unitate de producţie a componentelor de control electronic, în principal pentru aparate electrocasnice. Această investiţie este derulată în parteneriat cu compania de investiţii în parcuri industriale şi logistice CTP, care deţine şi terenul pe care se va construi fabrica.

Pe lângă investiţia în unitatea de producţie, compania germană are în plan ca la Braşov să dezvolte şi cercetarea, astfel că se vor asigura încă 100 - 150 de locuri de muncă.