SUA și companii private și de stat din Japonia, Coreea de Sud și Emiratele Arabe Unite și-au anunțat, la summitul G7 din mai 2023, intenția de a finanța proiectul SMR de la Doicești cu până la 275 de milioane de dolari. Guvernul american oferă un sprijin de creditare cu până la 3 miliarde de dolari pentru finanțarea acestui proiect.

O parte din infrastructura termocentralei de la Doicești a fost demolatăFoto: Ceed Machinary

Parteneriatul dintre România și SUA, pentru construcția primei centrale nucleare cu mini-reactoare modulare, de tip SMR, din Europa (și din lume, dacă românii reușesc să se țină de ambițiosul calendar pe care și l-au propus, până în 2027-2028), a făcut primul mare pas concret.

A fost selectată locația unde centrala cu tehnologie SMR (small modular reactors) a companiei americane NuScale Power urmează să fie construită: Doicești, județul Dâmbovița. Se va folosi ce a mai rămas din infrastructura fostei termocentrale pe cărbuni, situată la o aruncătură de băț de Târgoviște și care e deținută acum de Nova Power&Gas, companie controlată de frații clujeni Simion și Teofil Mureșan, vechi oameni de afaceri în domeniul energiei și infrastructurii energetice, cu un trecut tumultuos într-ale legăturilor de afaceri.

Oficialii români speră să aibă gata centrala cu 6 mini-reactoare nucleare modulare de 462 MW chiar mai devreme decât preconizează americanii că o termină pe prima de acest fel din lume, la ei acasă, în Idaho: înainte de 2028, pentru a se sincroniza cu preconizata scoatere din funcțiune a reactorului 1 de la Cernavodă, în 2027.

CITEȘTE PE PANORAMA.RO cine e în spatele „brownfield”-ului de la Doicești: frații clujeni Mureșan și legăturile lor cu trecutul.