Preturile productiei industriale pe total (piata interna si piata externa) au crescut in martie cu 15,6% fata de luna corespunzatoare a anului trecut si cu 1,7% comparativ cu luna februarie, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). Comparativ cu martie 2007, cel mai dinamic sector a fost industria extractiva (+20,7%), urmat de industria prelucratoare (+16,7%).

Cresteri de preturi sub nivelul inregistrat pe total se constata la energie electrica si termica, gaze si apa (+4,9%).

Pe marile grupe industriale cresteri semnificative de preturi se remarca la produsele industriei energetice (+19,7%). Produsele din industria bunurilor de uz curent (+14,8%), industria bunurilor intermediare (+13,5%), industria bunurilor de capital (+11,6%) si industria bunurilor de folosinta indelungata (+10,3%) au inregistrat majorari de preturi sub nivelul inregistrat pe total.

Fata de luna precedenta, pe sectoare de activitate, preturile produselor din industria prelucratoare au inregistrat un avans de 2,1%, iar cele din industria extractiva si energie electrica si termica, gaze si apa s-au situat aproape la acelasi nivel inregistrat in luna anterioara.

Pe marile grupe industriale cresteri de preturi peste nivelul inregistrat pe total au avut produsele din industria bunurilor intermediare (+2,3%), industria energetica (+1,9%) si industria bunurilor de folosinta indelungata (+1,9%).

Potrivit INS, avansul preturilor la produsele din industria bunurilor de uz curent si industria bunurilor de capital a fost sub nivelul inregistrat pe total, cresterile fiind de 1%, respectiv 0,8%.