Blue Air va lansa in octombrie zboruri pe ruta Bruxelles-Londra, aceasta fiind prima cursa operata de companie in afara Romaniei, potrivit unui comunicat al operatorului aerian low-cost, citat de Mediafax.

"Prin introducerea acestei rute, Blue Air isi consolideaza pozitia pe piata europeana, oferind o solutie eficienta pe traseul Bucuresti-Bruxelles-Londra. Totodata, introducerea acestui zbor are menirea de a diversifica conexiunile de care calatorii beneficiaza. Astfel ei pot opta pentru zboruri tur-retur Bucuresti-Bruxelles, Bucuresti-Londra sau Bruxelles-Londra", se mai arata in comunicat.

Cursa pe ruta Bruxelles-Londra va fi lansata pe 26 octombrie si va avea o frecventa de doua zboruri pe saptamana. Avionul va decola din Bruxelles la ora 14:10, urmand sa aterizeze la ora 16:15 la Londra. Zborul de retur incepe la ora 15:00 si va ajunge la Bruxelles la ora 17:00.

Blue Air opereaza deja o cursa pe ruta Bucuresti-Bruxelles, pasagerii din Romania putand continua apoi calatoria spre capitala Marii Britanii.

Din 11 decembrie, cursa va avea o frecventa de trei zboruri pe saptamana.

"Prin lansarea acestei rute, Blue Air raspunde solicitarilor propriilor pasageri, care doreau sa calatoreasca intre cele trei capitale europene, atat in scopuri turistice cat si de business (...). Probabil ca in 2005 nu ne-am fi gandit ca in doar trei ani vom ajunge sa operam curse intre alte capitale europene decat Bucuresti, insa dupa cresterea din ultimii trei ani si pe masura ce ne pregatim sa depasim pragul de aproximativ 2,8 milioane de pasageri transportati pana la finele acestui an, aceasta dinamica este absolut naturala", a declarat in comunicat directorul de marketing al Blue Air, Florentina Ivan.

Blue Air a inregistrat in primul semestru o cifra de afaceri de 175,1 milioane de lei, in crestere cu 33% fata de perioada similara a anului trecut, si a transportat un numar de 425.000 de pasageri, cu 21,5% mai mult fata de aceeasi perioada din 2007, in timp ce gradul de ocupare a atins nivelul de 73%.

Pentru acest an, operatorul low-cost anticipeaza un numar de 1,2 milioane de clienti si un grad de ocupare de 83%. De asemenea, compania estimeaza afaceri de 120 milioane de euro, fata de aproximativ 95 milioane de euro in 2007.