AVAS va publica o noua oferta pentru privatizarea Avioane Craiova pana la 20 octombrie
"Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a reluat procesul de privatizare a Avioane Craiova. In acest sens, AVAS a solicitat evaluatorului desemnat sa actualizeze, in regim de urgenta, Raportul de evaluare a patrimoniului companiei, astfel incat lansarea in piata a noii oferte de privatizare sa se realizeze pana in data de 20 octombrie 2008", se arata in comunicatul AVAS.
Reprezentantii Aero Vodochody s-au aratat surprinsi de decizia de luni a AVAS si au anuntat ca grupul ceh era interesat de prelungirea termenului de valabilitate al ofertei de vanzare. Mai mult, acestia au precizat ca niciuna dintre sugestiile sau cererile Aero nu a fost in contradictie cu legea si nu a adus schimbari conditiilor licitatiei sau ofertei Aero.
Luni, AVAS arata ca Aero Vodochody a emis pe parcursul negocierilor o serie de pretentii privind inserarea unor clauze contractuale care au excedat cadrul legal existent si oferta de privatizare. Astfel, investitorul ceh cerea garantarea de catre statul roman ca, intre data semnarii contractului si data transferului dreptului de proprietate, Avioane Craiova nu va intra in faliment si realizarea de catre AVAS, intre data semnarii si data finalizarii, a unui program de restructurare, cu disponibilizari colective de personal. De asemenea, Aero Vodochody dorea "despagubiri pentru ceea ce vor gasi in societate care sa mearga pana la 50% din pretul oferit".
Investitorul precizeaza insa ca garantiile intre data semnarii contractului si data transferului dreptului de proprietate reprezinta elemente standard in continutul unui contract de achizitii, chiar si in cazul vanzarii unei companii profitabile. "Oferirea asigurarii ca Aero gaseste compania la sfarsitul perioadei de negocieri in aceleasi conditii ca la inceputul procesului, este de asemenea o procedura standard si in cazul unei companii cu un statut in continua degradare", conform unui comunicat al companiei din Cehia.
Aero Vodochody, care este intesata si preluarea IAR Ghimbav, spera ca rezultatul negocierilor pentru Avioane Craiova sa nu influenteze participarea la aceasta licitatie si ca oferta Aero va fi evaluata la adevarata valuare alaturi de ofertele celorlalte companii.
Oferta investitorului ceh pentru Avioane Craiova s-a ridicat la 16,3 milioane de euro.
Avioane Craiova a fost infiintata in anul 1972, avand ca principal domeniu de activitate constructia si reparatia de aeronave si nave. Compania este unicul producator de aeronave de tip militar din sistemul industriei aeronautice romanesti si al avionului de scoala si antrenament IAR 99 SOIM, compatibil cu standardele NATO, destinat Fortelor Armate Romane.
Societatea poate desfasura activitati de intretinere si reparare autovehicule, constructii metalice si parti componente, lucrari de instalatii electrice, izolatii si protectie anticoroziva, activitati de proiectare, urbanizare si alte servicii tehnice, cercetare, dezvoltare si alte activitati.

România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive
VIDEO Rusia, o viață în exil: Copiii Gulagului se luptă de 30 de ani pentru a reveni acasă
Sorin Cîmpeanu, invitat în studioul HotNews.ro de la ora 18,00. Realizator - Mona Hera
VIDEOINTERVIU/ Beneficiile pe care le pot acorda firmele angajaților anul acesta, dacă au posibilitatea, explicate de Cristian Rapcencu. De la cei 400 lei din telemuncă, la decontarea concediilor și cei 1.500 lei pentru creșă sau gradiniță/ Cum se poate deduce întregul cost cu casele de marcat