Comisia guvernamentala pentru investitii straine a aprobat doua afaceri cu participarea capitalului strain in domenii strategice ale economiei ruse. De Beers achizitioneaza 49,99% din actiunile unei companii de profil din Arhangelsk, unde va fi la paritate cu Lukoil. Iar elvetienii de la Worls’ Wing SA, aflati sub controlul guvernului italian, vor putea achizitiona 25% plus o actiune la constructorul de avioane Suhoi – sectiunea civila, informeaza ziarul Gazeta.

Trecand la analiza dosarelor, prim ministrul Vladimir Putin a declarat, in deschiderea lucrarilor comisiei, ca strainii nu trebuie sa priveasca aceasta structura ca o piedica pentru intrarea pe piata rusa. „Domeniile strategice nu se inchid in fata investitorilor straini. Dimpotriva, se creaza proceduri de maxima transparenta si foarte clare”, a explicat Putin, subliniind ca membrii comisiei nu vor decat sa se convinga de stabilitatea si de bunele intentii ale investitorilor.

Cererea De Beers a fost aprobata cu o conditie, si anume „ca diamantele sa fie prelucrate pe teritoriul Rusiei in volumul convenit ulterior cu guvernul Rusiei”. Pana la sfarsitul anului, scrie ziarul Gazeta, comisia guvernamentala ar putea aproba alte cinci tranzactii cu participarea capitalului strain, au dezvaluit surse ale FAS, Serviciului federal antimonopol, precizand ca este vorba de solicitari pentru achizitia de participatiuni la bancile rusesti.

Este adevarat ca toate cererile au fost depuse pana la agravarea crizei financare. Ca atare, daca potentialii cumparatori nu se razgandesc, nu va mai fi nevoie de convenirea detaliilor afacerii cu guvernul.