Coca-Cola, cea mai mare companie producatoare de bauturi racoritoare din lume, a afisat miercuri un profit de 1,89 miliarde de dolari, peste asteptari in al treilea trimestru, pe fondul cresterii cererii pe pietele internationale, ce a compensat reducerea vanzarilor din Statele Unite, potrivit NewsIn care citeaza Reuters. Profitul net al companiei a crescut cu 14%, la 81 centi pe actiune, comparativ cu castigul de 71 centi pe actiune, raportat in aceeasi perioada a anului trecut.

Veniturile companiei au urcat cu 9%, la 8,39 miliarde de dolari, sustinute de deprecierea dolarului, care a sporit valoarea vanzarilor externe.

Vanzarile companiei au crescut cu peste 10% in tari precum China, Turcia, India si Nigeria, in timp ce volumul global al vanzarilor a sporit cu 5%.