Numarul unu mondial in cosmetice, L'Oreal, a anuntat ca a decis "pentru prima oara dupa foarte multi ani", sa inchida doua fabrici europene pentru a-si reduce costurile in fata crizei financiare, decizie care afecteaza cateva sute de locuri de munca, relateaza AFP, citat de NewsIn.

"Am decis sa inchidem doua fabrici, intre care una in Regatul Unit", iar cealalta in Monaco, in cazul careia decizia era deja cunoscuta, a declarat directorul general Jean-Paul Agon.

"Este o decizie importanta. Este probabil prima oara cand doua fabrici se inchid in Europa dupa foarte multi ani", a adaugat el.

Restul productiei va fi redirectionat catre alte fabrici ale L'Oreal din Europa de Vest.

L'Oréal si-a diminuat joi previziunile rezultatelor pentru 2008 din cauza "incetinirii nete" constatate din septembrie pe "anumite piete" din Europa de Vest, a scaderii vanzarilor in America de Nord si a unei diminuari a comenzilor pentru produsele destinate marelui public si mediului profesional.