Compania Petrom, controlata de grupul austriac OMV, a ieftinit benzina si motorina cu 3 bani/litru, incepand de luni, ora 12.00, a anuntat luni compania, potrivit NewsIn.

Astfel, benzina Premium fara plumb 95 costa 3,16 lei/litru, benzina Top Premium fara plumb 99+ cu 3,49 lei/litru, iar sortimentele OMV Carrera 95 si OMV Carrera 100 se vand cu 3,26 si respectiv 3,89 lei/litru.

Motorina Top Euro Diesel 4 este 3,61 lei/litru, sortimentul de motorina OMV Sprint Diesel 3,66 lei/litru, in timp ce litrul de motorina Euro Diesel 4 costa 3,53 lei/litru, iar cel de OMV Premium Diesel 3,94 lei.

Preturile Petrom pot varia cu maximum +/-5% fata de preturile de referinta anuntate de companie.

De asemenea, tot de luni, si compania LukOil Romania, membra a grupului rusesc LukOil, a ieftinit benzina cu sase bani/litru, in timp ce pretul motorinei si al litrului de GPL a ramas nemodificat, potrivit datelor afisate pe portalul companiei.

Astfel, benzina COR 95 fara plumb Euroluk costa 3,29 lei/litru, iar benzina COR 98 fara plumb Super Euroluk 3,65 lei/litru.

Sortimentul de motorina Euro L Diesel costa 3,71 lei/litru, iar litrul de motorina Super Euro L Diesel 4,05 lei.

Litrul de GPL auto costa ca si pana acum 2,38 lei.

Ultima modificare a pretului carburantilor comercializati in statiile LukOil Romania a fost operata in urma cu o saptamana, la 10 noiembrie, cand compania a ieftinit benzina cu 6 bani/litru si motorina cu pana la 7 bani/litru.