Ca semn al problemelor mari din industria otelului, cel mai mare producator mondial, ArcelorMittal, a anuntat sindicatele ca in ianuarie ar putea concedia circa 2.500 de angajati, din cauza scaderii cererii la automobile, aparate casnice si masini - unelte, noteaza The Wall Street Journal.

Compania a spus ca aceste concedieri nu sunt iminente, insa a anuntat sindicatul United Steelworkers ca are in vizor disponibilizarea a 2.440 de persoane de la otelaria Burns Harbor, statul Indiana. Compania are circa 15.500 de angajati in SUA.

Cererea tot mai scazuta a determinat compania sa reduca puternic, cu circa 40%, productia de otel din SUA anul acesta. Analistii estimeaza ca abia pe la mijlocul lui 2009 situatia isi va reveni.

ArcelorMittal a redus productia si in Romania, unde are patru combinate siderurgice: Galati, Iasi, Roman si Hunedoara.