Compania Petrom, controlata de grupul austriac OMV, va majora de joi preturile de referinta la benzina cu 5 bani/litru, in timp ce preturile la motorina raman nemodificate, informeaza miercuri compania petroliera.

Astfel, benzina Premium fara plumb 10 ppm va costa 3,55 lei/litru, iar cea Top Premium fara plumb 99+ va fi vanduta cu 3,88 lei/litru. Petrom a anuntat ca OMV Carrera 95 va costa 3,65 lei/litru, in timp ce OMV Carrera 100 va putea fi achizitionata cu 4,28 lei litru.

Compania informeaza ca pretul motorinelor ramane neschimbat.

Precedenta scumpire operata de Petrom a fost la 14 mai, cand compania scumpise benzina cu 3 bani/litru.