Probabil ca, dincolo de partizanatele politice de o culoare sau alta, multi oameni ar fi de acord cu afirmatia usor eufemistica potrivit careia guvernele Romaniei nu prea exceleaza in materie de politici si management (macro)economic. Mai bine sau mai rau, mai lent (de obicei) sau mai repede, economia romaneasca s-a restructurat, adaptat ai dezvoltat cu prea putin ajutor din partea – iar uneori s-ar putea spune chiar ca impotriva – guvernului.

Lucrul acesta se vede foarte clar astazi, cand guvernul sufera de o lipsa cronica de idei „anti-criza” (ca sa fim sinceri, nici precedentele cateva guverne n-au fost mult mai breze; au avut doar sansa unei extraordinare combinatii de factori exogeni favorabili).

Si e pacat, pentru ca lucrurile n-ar trebui sa stea neaparat asa. Daca n-ar suferi atat de autism, cat si de miopie, guvernul ar constata ca exista – inca mai exista – in Romania profesionisti desavarsiti care au si idei, si solutii, si argumentele cu care sa sustina aceste solutii. Nefiind nici amatori, nici subiecte de scandal, fireste ca acesti oameni nu „dau bine pe sticla,” doar cativa fiind, cand si cand, citati prin presa de specialitate.

Printre ei, Prof. Dr. Cezar Mereuta, de doua ori laureat al Premiului Academiei Romane pentru Economie, o personalitate pe cat de puternica, pe atat de discreta. Prea discreta.

Studiul alaturat este academic si arid pentru multi, insa este concis, la obiect, si ajunge la cateva concluzii extrem de interesante, atat pentru actuala perioada de criza, cat si pentru economia romaneasca in general, cu atat mai mult cu cat perioada studiata este practic intreaga epoca post-comunista (1991-2008).

1) Evolutia productiei industriale este aceea care determina evolutia PIB in Romania, si aceasta intr-o proportie cu mult mai mare decat ar putea sugera ponderea propriu-zisa a sectorului industrial. Factorul de corelatie, afirma autorul studiului, este de peste 85%. Explicatia consta in faptul ca multe din servicii: comertul cu ridicata si cu amanuntul, serviciile de transport si depozitare, tranzactiile imobiliare influenteaza sau sunt influentate de productia de bunuri.

2) Analiza lunar-cumulativa a perioadei 1 ianuarie 2009 – 30 aprilie 2009 demonstreaza, intr-un mod oarecum contraintuitiv, ca productia industriala este intr-o oarecare revenire, desi inca mult sub cifrele corespunzatoare acelorasi luni din 2008.

3) Intrucatva legat de prima concluzie, o alta afirma ca „Recesiunea economica a Romaniei pe latura formarii PIB se datoreaza industriei prelucratoare.”

4) Revirimentul relativ al industriei prelucratoare pe parcursul primelor patru luni ale anului in curs se datoreaza in cea mai mare masura industriei auto.

5) Studiul afirma acest lucru in mod explicit, iar cifrele dau de gandit in ceea ce priveste capacitatea de influenta asupra intregii economii a unor mari grupuri industriale. La extrema fericita, Dacia-Renault; la cealalta, Mittal Steel. Evolutiile contrare ale acestor mari grupuri dau inca si mai mult de gandit in contextul actual, in care guvernul pare sa fi decis ca n-are nevoie de intreprinderi mici si foarte mici. Ne putem eventual consola cu gandul ca probabil finlandezii dau in fiecare zi acatiste pentru sanatatea Nokia...

6) Pe langa latura descriptiva, studiul contine si o foarte limpede si convingatoare latura prescriptiva. Sectoarele critice ale industriei prelucratoare – respectiv cele asupra carora ar trebui sa-si concentreze atentia (hmmm... sau poate tocmai dimpotriva...) guvernul, acele sectoare unde se pot obtine maximum de efecte cu minimum de resurse – sunt: fabricarea hartiei si a produselor din hartie; fabricarea substantelor si a produselor chimice; fabricarea produselor textile; tabacirea si finisarea pieilor, fabricarea articolelor de voiaj si marochinarie, harnasamentelor si incaltamintei; prepararea si vopsirea blanurilor; farticolelor de imbracaminte. Iar absolut critice sunt doua sectoare – fabricarea altor produse din minerale nemetalice (in mare parte industria cimentului si a materialelor de constructii) si industria metalurgica.