Introducere

Domeniul comertului electronic in Romania a fost impulsionat in mod substantial prin cresterea rapida a numarului de servicii prestate prin mijloace electronice, care a atras atentia atat a companiilor, cat si a consumatorilor asupra acestui domeniu, prin marea viteza de efectuare a tranzactiilor, dar si prin costurile lor reduse. Tranzactiile efectuate prin mijloace electronice au dat un imbold major intreprinderilor mici si mijlocii sa utilizeze internetul pentru a-si dezvolta afacerile si au oferit posibilitatea consumatorilor din Romania de a accesa bunuri si servicii la care altfel acestia nu ar fi avut acces.

In fata unei asemenea expansiuni, au aparut si probleme specifice semnificative la care trebuiau identificate solutii – de exemplu, cum sa fie garantata protectia datelor personale ale consumatorilor; modul de securizare a contractelor incheiate ori mijloace electronice; cum sa fie evitate spam-urile. Ca raspuns la aceste chestiuni si avand in vedere integrarea Romaniei in Uniunea Europeana (“UE”), in Romania a fost adoptata Legea 365/2002 privind comertul electronic (“Legea 365”), care de fapt transpune prevederile Directivei adoptate in acest domeniu la nivelul UE. Exista de asemenea si alte legi ce reglementeaza diferite aspecte ce privesc comertul electronic.

Libertatea de a furniza “servicii ale societatii informationale”

In concordanta deplina cu prevederile directivei adoptate la nivelul UE, Legea 365 stabileste pricipiul libertatii de furnizare a “serviciilor societatii infromationale”, ceea ce inseamna ca o persoana nu are nevoie de o autorizare prealabila pentru a furniza asemenea servicii, aceasta activitate desfasurandu-se in conformitate cu principiile concurentei libere si loiale. Potrivit Legii 365, un “serviciu al societatii informationale” inseamna orice serviciu care se efectueaza utilizandu-se mijloace electronice si care prezinta urmatoarele caracteristici: este efectuat in considerarea unui folos patrimonial, procurat ofertantului in mod obisnuit de catre destinatar; nu este necesar ca ofertantul si destinatarul sa fie fizic prezenti simultan in acelasi loc; este efectuat prin transmiterea informatiei la cererea individuala a destinatarului. Destinatarul este definit drept orice persoana fizica sau juridica ce utilizeaza, in scopuri comerciale, profesionale sau de alta natura, un serviciu al societatii informationale, in special in scopul cautarii de informatii sau al furnizarii accesului la acestea.

Libertatea de a furniza servicii ale societatii informationale este asigurata de “principiul controlului tarii gazda”, ceea ce inseamna ca un singur stat va controla legalitatea activitatilor prestate de un furnizor de servicii ale societatii informationale, si acesta este statul pe teritoriul caruia este stabilit respectivul furnizor.

Comunicari comerciale. Spam

In comertul electronic, utilizarea comunicarilor comerciale este esentiala in scop publicitar. Legea 365 defineste comunicarile comerciale drept orice forma de comunicare destinata sa promoveze, direct sau indirect, produsele, serviciile, imaginea, numele ori denumirea, firma sau emblema unui comerciant ori membru al unei profesii reglementate. Mai mult, Legea 365 stabileste conditiile minime pe care trebuie sa le indeplineasca furnizorii de servicii ce efectueaza comunicari comerciale, principiul de baza fiind acela ca transmiterea comunicarilor comerciale prin e-mail este interzisa, cu exceptia cazului in care destinatarul si-a dat consimtamantul de a primi asemenea comunicari. Consimtamantul destinatarului poate fi obtinut in orice forma si poate fi demonstrat prin orice mijloace de catre furnizorul de servicii. Legea 365 si normele sale de aplicare descriu in detaliu conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un consimtamant transmis prin mesaj electronic. Destinatarul unei comunicari comerciale are dreptul de a-si revoca acest consimtamant de primire a comunicarii, prin simpla notificare a furnizorului. De asemenea, furnizorul are obligatia de a implementa o procedura gratuita, accesibila si prin mijloace electronice, prin intermediul careia destinatarul sa-si poata revoca propriul consimtamant, iar furnizorul trebuie sa faca aceasta procedura publica pe pagina sa de internet, precum si in mesajele ce contin comunicari comerciale.

Transmiterea de mesaje publicitare nesolicitate prin internet a crescut in mod dramatic in ultimii ani, generand consecinte grave ajungand pana la frauda electronica. Asemenea comunicari comerciale nesolicitate sunt uneori denumite in limbaj nespecializat drept „spam”, un termen definit in legislatia altor tari, cu toate ca persoane ce activeaza in institutiile romane competente in acest domeniu considera ca „spam-ul” reprezinta mai mult decat „comunicarile comerciale nesolicitate”, spammingul reprezentand un aspect semnificativ de potentiala frauda electronica, precum si o mare pierdere de timp si bani pentru partile implicate in proces.

Intr-o incercare de limitare a potentialelor pericole generate de spam-uri, Legea 365 reglementeaza in detaliu conditiile ce trebuie indeplinite de comunicarile comerciale ce reprezinta servicii ale societatii informationale ori parte a acestora, in scopul de a fi permise drept comunicari comerciale: sa fie clar identificabile ca atare; persoana fizica sau juridica in numele careia sunt facute sa fie clar identificata; ofertele promotionale, precum reducerile, premiile si cadourile, sa fie clar identificabile, iar conditiile ce trebuie indeplinite pentru obtinerea lor sa fie usor accesibile si clar prezentate; competitiile si jocurile promotionale sa fie clar identificabile ca atare, iar conditiile de participare sa fie usor accesibile si clar prezentate; orice alte conditii impuse prin dispozitiile legale in vigoare.

Dat fiind faptul ca transmiterea comunicarilor comerciale presupune existenta unei intregi baze de date cu informatii personale ale potentialilor clienti, si avand in vedere importanta protejarii dreptului la viata privata, Romania a adoptat o lege specifica, si anume Legea 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice. Drept exceptie la interdictia de a transmite comunicari comerciale prin e-mail fara consimtamantul prealabil al destinatarului, Legea 506/2004 stabileste ca, in cazul in care o persoana fizica sau juridica a obtinut adresa de e-mail a unui client cu ocazia vanzarii catre acesta de bunuri sau servicii, atunci acea persoana fizica sau juridica este indreptatita sa utilizeze ulterior respectivul e-mail in scopul transmiterii catre client de comunicari comerciale referitoare la produse sau servicii similare, insa cu conditia sa ofere clientilor posibilitatea clara si expresa de a elimina aceasta modalitate de utilizare a adresei lor de e-mail intr-o maniera simpla si gratuita.

Contracte incheiate prin mijloace electronice

In scopul facilitarii tranzactiilor electronice, Legea 365 contine prevederi specifice privind incheierea contractelor prin mijloace electronice. Dat fiind faptul ca aceste contracte nu solicita prezenta simultana a partilor, ele pot fi analizate drept contracte la distanta, reglementate de Ordonanta Guvernului nr. 130/2000, in cazul in care sunt incheiate intre furnizori de servicii si consumatori, definiti drept persoane fizice si juridice care actioneaza in alte scopuri decat cele ale activitatii lor comerciale sau profesionale. Contractele incheiate prin mijloace electronice produc toate efectele pe care legea le recunoaste pentru celelalte contracte, atunci cand sunt indeplinite toate conditiile lor de validitate. Printre aceste conditii de validitate nu se afla si obligativitatea ca ambele parti sa-si dea consimtamantul pentru utilizarea mijloacelor electronice.

Deoarece incheierea contractelor prin mijloace electronice presupune anumite riscuri, Legea 365 instituie garantii specifice care sa asigure transparenta activitatii furnizorilor de servicii, indeosebi obligatia de informare a acestora. Aceasta obligatie de informare a furnizorilor de servicii poate fi analizata din dubla perspectiva: obligatia furnizorilor de informare a destinatarilor si obligatia furnizorilor de informare a consumatorilor.

In primul caz, furnizorul de servicii are obligatia de a pune la dispozitia tuturor destinatarilor, inainte ca destinatarii sa transmita oferta de a contracta sau acceptarea ofertei, cel putin urmatoarele informatii, care trebuie sa fie exprimate in mod clar, neechivoc si intr-un limbaj accesibil: etapele tehnice ce trebuie urmate pentru a incheia contractul; daca respectivul contract, odata incheiat, este stocat sau nu de catre furnizorul de servicii si daca este accesibil sau nu; mijloacele tehnice pe care furnizorul de servicii le pune la dispozitia destinatarului pentru identificarea si corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor; limba in care se poate incheia contractul; codurile de conduita relevante la care furnizorul de servicii subscrie, precum si informatii despre modul in care aceste coduri pot fi consultate prin mijloace electronice; orice alte conditii impuse prin dispozitiile legale in vigoare.

In cazul consumatorilor, acestia trebuie sa fie informati cu privire la datele de contact ale furnizorilor de servicii, precum si cu privire la numarul de inregistrare la autoritatile romane competente in domeniul comercial si fiscal. De asemenea, furnizorii de servicii trebuie sa publice pe pagina lor de internet informatii cu privire la preturile produselor si serviciilor lor, daca aceste preturi includ sau nu costurile de livrare, si care sunt aceste costuri. Preturile trebuie indicate cu respectarea deplina a legislatiei aplicabile, mentionand daca TVA-ul este inclus sau nu si mentionand de asemenea cuantumul respectivului TVA.

Obligatia de informare este extinsa, de asemenea, si cu privire la metodele de incheiere a contractului. Furnizorul de servicii trebuie sa informeze consumatorii cu privire la maniera in care pot alege produsele ori serviciile, pasii de urmat pentru comandarea unui produs, metoda de plata, livrare, precum si dreptul de incetare a contractului. Pentru a transmite comanda, cosumatorul trebuie sa completeze un formular electronic in care sa includa urmatoarele informatii: nume, adresa, numar de telefon, adresa de e-mail si parola de inregistrare. Aceasta parola il poate ajuta pe consumator sa urmareasca stadiul comenzilor efectuate si scurteaza timpul necesar pentru introducerea de fiecare data a informatiilor sale personale. Contractul se considera incheiat in momentul in care acceptarea ofertei este primita de catre furnizorul de servicii, daca partile nu au stabilit altfel. Atunci cand destinatarul transmite prin mijloace electronice oferta de a incheia un contract sau acceptarea unei oferte, atunci furnizorul de servicii are obligatia de a confirma faptul ca a primit respectiva oferta sau acceptare a acesteia.

Incheierea contractelor prin mijloace electronice presupune de asemenea si alte chestiuni specifice, cum ar fi semnatura electronica, reglementata prin Legea 455/2001, aceasta fiind definita drept orice date in forma electronica, care sunt atasate sau asociate in mod logic cu alte date in forma alectronica si care servesc ca metoda de identificare.

Raspunderea furnizorilor de servicii

Regimul sanctionator aplicabil in cazul incalcarii prevederilor Legii 365 a fost stabilit luandu-se in considerare imposibilitatea practica de a efectua un control eficient si deplin asupra activitatilor prestate in domeniul electronic. Astfel, in cazul contractelor incheiate prin mijloace electronice, Legea 365 stabileste ca sanctiune nulitatea relativa a acestor contracte, in cazul in care furnizorul de servicii si-a incalcat obligatia legala de informare a celeilalte parti. Prin urmare, legea stabileste de fapt prezumptia ca, in cazul neinformarii celeilalte parti contractante in conformitate cu dispozitiile legale, contractul a fost de fapt incheiat printr-un viciu de consimtamant al respectivei parti. In plus, legea instituie amenda civila drept sanctiune.

Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, care este autoritatea de reglementare in materie, a creat o adresa de e-mail speciala unde pot fi raportate abuzurile in acest domeniu - abuzuri@mcti.ro, astfel incat sa existe posibilitatea de a corecta intr-o maniera mai eficienta si cat mai rapida problemele generate in practica de tranzactiile efectuate prin mijloace electronice.

Legea 365 stabileste in mod expres ca, in cazul litigiilor referitoare la serviciile societatii informationale, furnizorul de servicii este cel ce are obligatia de a depune dovezi cu privire la indeplinirea obligatiilor sale, precum si a obligatiilor privind transmiterea comunicarilor comerciale, atunci cand cealalta parte contractanta este consumator.

Concluzii

Intr-o economie in rapida dezvoltare, canalele alternative de vanzare si viteza crescuta de comunicare, precum si metodele publicitare rapide si facile reprezinta fara indoiala aspectele pozitive ale tranzactiilor desfasurate prin mijloace electronice pentru furnizorii de servicii. Pentru consumatori, comertul electronic reprezinta un consum redus de timp si ofera o mai mare varietate de optiuni, intrucat magazinele virtuale pot fi vizitate usor si rapid de oriunde din Romania unde exista un calculator. In timp ce comertul electronic prezinta o serie de riscuri pentru consumatori, derivand din imposibilitatea acestora de a viziona si testa produsele pe care le achizitioneaza, precum si din diversele mecanisme puse in functiune pentru obtinerea datelor lor personale, incluzand informatiile bancare, totusi beneficiile aduse consumatorilor au fost imbunatatite prin adoptarea unei legislatii specifice in Romania.

Articolul a fost publicat cu aprobarea:

Rubin Meyer Doru & Trandafir

SOCIETATE CIVILA DE AVOCATI / LAWYERS PROFESSIONAL CORPORATION

IN ASOCIERE CU / AFFILIATED WITH HERZFELD & RUBIN, P.C.

http://www.hr.ro