Directorul general al McDonald’s Romania, Marian Alecu, pleaca din companie dupa 16 ani de activitate si 12 ani in care a ocupat functia de conducere, transmite Mediafax. In locul sau, urmeaza sa vina, din octombrie, Karen Bishop, care este COO-ul McDonald's pe Rusia & Europa de Est.

"Dupa o cariera de 16 ani in cadrul sistemului McDonald's, dintre care 12 ani in functia de director general, Marian Alecu a luat decizia sa se retraga din cadrul companiei pentru a dezvolta noi oportunitati. Lui Marian Alecu ii va urma la conducere, incepand cu 1 octombrie, Karen Bishop, COO al McDonald's Rusia & Europa de Est", a anuntat Atena Balint, PR supervisor in cadrul McDonals's Romania.

Potrivit informatiilor, Karen Bishop si-a inceput cariera in 1981, in cadrul companiei McDonald's Canada. La inceputul anilor '90, ea a contribuit la consolidarea operatiunilor din Rusia.

Bishop a condus operatiunile companiei McDonald's din Belarus, Ucraina si Suedia, fiind si membru al consiliului de operatiuni din sistemul McD din Europa.

Compania Mc Donald's are 60 de restaurante in Romania.