Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, s-a declarat surprins de faptul ca a fost inceputa o investigatie din partea Comisiei Europene in cazul garantiei de stat acordate combinatului Oltchim. In cadrul emisiunii Bucuresti punkt Bonn, realizata de HotNews.ro si Deutsche Welle, Chiritoiu a mai precizat ca nu se pune problema ca si garantia de stat acordata Ford sa faca obiectul unei investigatii.

Asculta emisiunea

Descarca emisiunea in format MP3

Fragmente din emisiune

Bogdan Chiritoiu

  • M-a surprins investigatia Comisiei Europene privind garantia de stat acordata combinatului Oltchim, pentru ca nu se ajunsese inca la faza de a se da combinatului o garantie
  • Comisia avea deja in analiza cererea statului roman de a sprijini prin garantii de stat un program de dezvoltare a Oltchim
  • Romania intentioneaza sa declanseze propria investigatie in acest caz
  • Faptul ca s-a deschis o investigatie pe posibila acordare a garantiei in cadrul unei scheme - care nu este autorizata de comisie - ma surprinde, mai ales ca nu se intamplase nimic
  • Nu exista posibilitatea ca si garantia acordata de 320 de milioane de euro acordata Ford sa ajunga obiectul unei investigatii, acest lucru a fost aprobat deja de Comisia Europeana. Ramane ca acum, noi, in tara, sa punem in practica aceasta decizie
  • Un caz similar avem cu Renault, dar aceasta firma a anuntat ca a gasit o alta solutie - surse mai ieftine de finantare si nu mai este nevoie de garantia de stat
  • Fordul, insa, continua sa solicite garantia de stat, trebuie sa finalizam procedurile legale pentru a o acorda
  • Rafo Onesti este in faza de discutii cu autoritatile europene, nu am ajuns inca in faza de a trimite documentele la Comisia Europeana privind acordarea unei garantii

Robert Schwartz

  • Recesiunea in Germania a trecut, criza continua
  • Pentru al treilea trimestru consecutiv, Germania inregistreaza o usoara crestere a Produsului Intern Brut
  • Practic, Germania a iesit din recesiune, dar se estimeaza, totusi, un minus de 4% fata de anul trecut, deci criza continua
  • Guvernul federal a elaborat in decembrie 2008 si la inceputul anului 2009 patru pachete de ajutoare financiare pentru agentii economici
  • A fost elaborat un fel de fond economic in care statul preia garantia pentru un credit in valoare de o suta de miliarde de euro
  • IMM-urile beneficiaza de un program al unei banci speciale pentru IMM-uri, este garantat de guvernul federal, valabil pana la sfarsitul 2010, iar valoarea lui se ridica la 15 miliarde de euro
  • Alte 25 de miliarde de euro au fost incluse intr-un program care se deruleaza pana la finele anului viitor, garantat de guvern
  • Un alt program este destinat asiguratorilor de credite

Comisia Europeana a anuntat ca va declansa o investigatie in privinta garantiei de stat de 49,6 milioane de euro acordata Oltchim. Responsabilii europeni au motivat ca au luat aceasta decizie pentru ca au indoieli ca aceasta garantie e conforma cu schema de ajutoare de stat existenta si vrea sa verifice daca Oltchim se afla deja in dificultate inainte de actuala criza economica si financiara. Aceasta hotarare nu a fost bine privita de autoritatile de la Bucuresti.

Actionarul minoritar al Oltchim este grupul german PCC SE. Intr-un comunicat dat publicitatii, grupul german nu si-a ascuns bucuria fata de decizia Comisiei Europene de a declansa o investigatie in ceea ce priveste acest ajutor de stat. "PCC saluta decizia Comisiei Europene. Aceasta decizie confirma ingrijorarile exprimate de PCC SE in repetate randuri de-a lungul ultimelor luni ca masurile avute in vedere de statul roman pentru a ajuta Oltchim ar putea incalca reglementarile europene. (...)Deschiderea unei anchete aprofundate ofera partilor terte interesate posibilitatea de a prezenta observatii privind masura in cauza", se arata intr-un comunicat al PCC.