Conform buletinului lunar al INS, in luna octombrie, productivitatea muncii in industrie a crescut semnificativ comparativ cu luna corespunzatoare a anului trecut, astfel ca fiecare angajat a fost cu 18.7% mai productiv decat in urma cu un an, iar aceasta performanta vine dupa ce si in septembrie, productivitatea a crescut cu 17.8%.

Sunt insa domenii in care angajatii au batut orice record in ceea ce priveste cresterea de productivitate: + 78.7% in domeniul fabricarii articolelor din paie si din alte materiale vegetale impletite, + 43.8% in domeniul fabricarii echipamentelor electrice si + 41.5% in domeniul fabricarii autovehicolelor de transport rutier, a remorcilor si semiremorcilor.

Pe marile grupe industriale, cea mai mare crestere a productivitatii muncii s-a inregistrat in industria bunurilor de capital (+26,4%), urmata de industria bunurilor intermediare (+18,6%), industria energetica (+17,5%), industria bunurilor de uz curent (+11,2%) si industria bunurilor de folosinta indelungata (+6,2%).

Tot in luna octombrie, salariul mediu in industrie a crescut cu “doar” 9.7% fata de luna corespunzatoare a anului trecut, ceea ce inseamna ca pentru a cincea luna consecutiv, productivitatea muncii a crescut mai mult decat salariile.

Citeste mai mult si comenteaza pe blogul lui Cristian Orgonas.