Grupul francez de asigurari Axa a achizitionat Omniasig Life, companie detinuta de Vienna Insurance Group, decizie care a fost luata in decembrie 2009, a declarat pentru NewsIn Alexander Jedlicka, Coporate Communications CEE. Grupul francez de asigurari AXA a incercat sa intre pe piata romaneasca inclusiv prin preluarea Asiban, care a fost vanduta ulterior grupului francez de asigurari Groupama pentru 350 milioane euro.

"Decizia a fost luata la finalul lunii decembrie, iar tranzactia ar putea sa se incheie in prima jumatate a acestui an, dupa ce vom primi aprobarile de la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor", a precizat Jedlicka.

Pe piata romaneasca, Vienna Insurance Group detine companiile BCR Asigurari de Viata, BCR Asigurari, Omniasig, Omniasig Life si Asirom.

In 2008, Omniasig Life a inregistrat prime brute subscrise de 50,765 milioane lei.