Asiguratorii: Tarifele RCA au crescut de mai putin de trei ori in ultimii cinci ani, dar daunele platite au crescut de circa cinci ori
Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR), care reprezinta companii ce detin 95% din piata locala de asigurari, a contestat luni afirmatiile ASSAI, asociatie care sustine ca reprezinta peste 400 de service-uri auto independente, privind cresterea nejustificata a tarifelor RCA.
Asociatia sustinea saptamana trecuta ca este nejustificata cresterea tarifelor RCA pentru 2010, atragand atentia ca in ultimii 5 ani acestea au crescut de peste patru ori.
"In fapt, tarifele de prime RCA au crescut de mai putin de trei ori. Dinamica acestei cresteri este mult mai scazuta in comparatie cu cea care arata cresterea despagubirilor acordate de asiguratori. Astfel, in ultimii 5 ani incheiati, valoarea daunelor efectiv platite anual de societatile de asigurari s-a majorat de circa 5 ori", a anuntat luni UNSAR.
Cum justifica asiguratorii cresterea tarifelor RCA, care va continua si in perioada urmatoare
Potrivit asiguratorilor, principalele motive care au dus la cresterea tarifelor RCA au fost majorarea preturilor cu piesele auto si cu manopera, innoirea parcului auto si cresterea frecventei accidentelor auto, cresterea valorii raspunderilor asumate de emitentii de polite RCA.
"Cresterea tarifelor RCA a existat si va exista si pe viitor si este normal sa se intample asa", a declarat Cristian Constantinescu, care a motivat cresterea tarifelor RCA din ultimii cinci ani in primul rand pe cresterea valorii raspunderilor politelor RCA si pe valoarea daunelor platite.
Datele UNSAR arata ca, in ultmii cinci ani, valoarea raspunderilor (sumelor maxime pe care asiguratorii sunt obligati sa le plateasca) pentru polite RCA s-a multiplicat de 6,6 ori pentru despagubiri materiale (de la 76.316 euro in 2005, la 500.000 euro in 2010), respectiv de aproape 20 de ori in cazul indemnizatiilor pentru vatamari corporale (de la 127.194 euro in 2005, la 2,5 milioane de euro in 2010).
Pentru perioada 2005-2010, UNSAR se asteapta la o multiplicare a despagubirilor generate de politele RCA datorate de asiguratori tertilor pagubiti de 7-8 ori (urmand ca acestea sa ajunga la o valoare aproximativa de 3 miliarde de lei in 2010, fata de cele 441 milioane de lei daune aparute in anul 2005) si amintesc ca activitatea RCA a adus in ultimii cinci ani pierderi de sute de milioane de euro.
"In ceea ce priveste anul 2009, se estimeaza ca numai din asigurarea RCA societatile au inregistrat pierderi situate la un nivel de aproximativ 150 milioane de euro", estimeaza UNSAR.
UNSAR cere Consiliului Concurentei sa se autosesizeze fata de Asociatia service-urilor auto
Confruntati cu aceste rezultate negative, UNSAR sustine ca cei mai multi asiguratori au incercat gasirea de modalitati de control al costurilor cu despagubirile auto "lucru care, cu siguranta a deranjat unele unitati de reparatii auto care si-au vazut periclitate profiturile realizate prin doua metode: prin incarcarea costurilor percepute asiguratorilor pentru manopera si prin “umflarea” pretului facturat asiguratorilor pentru piesele de schimb".
Mai precis, pentru reducerea costurilor cu manopera, cei mai multi asiguratori au negociat cu fiecare service in parte tarifele cu manopera, prin aplicarea unor sisteme (Audatex, DAT, Eurotax etc.) recunoscute si utilizate la nivel international in definirea timpilor de manopera, iar pentru a controla costurile cu piesele de schimb au fost selectati furnizori de piese din randul celor mai importanti importatori de repere auto din Romania, inclusiv dealeri.
Service-urile au fost nevoite astfel, fie sa lucreze in parteneriat cu asiguratorii (care sa le asigure baza de clienti ce le furnizeaza cea mai mare parte din afaceri), fie sa se descurce pe cont propriu in atragerea clientilor. UNSAR mai sustine ca cele mai multe dintre service-uri au incheiat contracte individuale cu asiguratorii, in acest moment existand mii de asemenea parteneriate.
Acuzand refuzul dialogului din partea ASSAI dar si metodele de atac ale acestei asociatii, Uniunea asiguratorilor cere Consiliului Concurentei sa se autosesizeze fata de un posibil cartel pe care l-ar incerca aceasta asociatie. In baza unui document venit de la anumite service-uri, UNSAR acuza ASSAI ca ar cere celor care vor sa devina membri "renegocierea conditiilor de lucru cu societatile de asigurari" si impunerea unui tarif orar de reparatie de 80 lei fara TVA/ora.
"Nu are importanta daca tariful e mic sau mare. E o prostie sa stabilesti un tarif fix indiferent daca service-ul respectiv repara o masina marca Mercedes sau Trabant si e clar o incalcare a legii", a spus Constantinescu.
Contactat de HotNews.ro, Cristian Muntean, director ASSAI, a negat autenticitatea documentului.
"Fara nici un antet, stampila sau semnatura, este ca si cum as comenta o hartie gasita pe jos. Este pur si simplu o hartie fara valoare", a replicat Cristian Muntean.
De cealalta parte, presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu a declarat ca exista plangeri de ambele parti si ca vor fi analizate.
"Ambele parti se plang. Exista plangeri si din partea service-urilor auto. Vom analiza", a spus Chiritoiu.
Oficialii Consiliului Concurentei au mai explicat ca "interventia Consiliului Concurentei poate avea loc fie din oficiu, prin autosesizare, atunci cand autoritatea detine suficiente elemente care sa indice o posibila incalcare a Legii concurentei, fie ca urmare a unei plangeri".
Presedintele UNSAR a negat insa posibilitatea depunerii unei plangeri.
"Numai daca o sa fie o presiune din partea membrilor cred ca se va intampla (n.r. depunerea unei plangeri). Personal nu vad de ce sa-mi pierd timpul cu asa ceva", a mai spus presedintele UNSAR.
Oficialii Consiliului Concurentei au mai precizat pentru HotNews.ro ca autoritatea a analizat in anul 2009 doua sesizari din partea Asociatiei Societatilor de Service Auto Independente (ASSAI) referitoare la activitatea de asigurare desfasurata de doua societati de asigurare, Omniasig- Vienna Insurance Group, respectiv Allianz-Tiariac Asigurari si ca aspectele semnalate nu au fost suficiente pentru a justifica declansarea unei investigatii.

Guvernul cu o singură femeie ministru a numit doar patru femei în funcția de prefect
11 lucruri pe care poate nu le știai despre femeile românce
Sir Alex Ferguson, frica de singurătate, mintea care-ți joacă feste și întrebarea firească: "Ce se întâmplă atunci când mori?"
Cum am renunțat la viața de ONG-ist boem care credea că Bucureștiul se salvează prin povești. Interviu cu Edmond Niculușcă, primul om pe care Nicușor Dan l-a angajat când a venit la Primărie
Povestea tinerei din Bacău care ține spectacole de stand-up comedy în Europa în patru limbi diferite și l-a făcut pe Seinfeld să râdă
Daca tu stii ca tiai facut treaba bine (chiar si daca meseria ta e sa impaturesti servetele bleu, tot trebuie sa ai grija sa iasa la dunga), de ce te mai balacaresti cu toti ceilalti? Daca vrei sa nu ai probleme la RCA, cumparati o polita buna, si spera ca cel care iti va iesi in cale a fost luminat de Domnul sa faca la fel.
Cel ce seamana vant, va culege furtuna. Daca tu iti iei o polita de RCA ieftina si cu probleme, stiind ca atunci cand ti se va intuneca mintea si vei cadea in pacat si ii vei aduce suferinta aproapelui tau, acesta va ramanea fara sprijin, ce polita de RCA crezi ca va avea alt aproape de-al tau care te va lovi la vremea incercarii? Sau, mai rau, daca nici nu va avea polita RCA?
Daca mana ta dreapta te face sa cazi in pacat si semnezi o polita de RCA cu probleme, mai bine iei si semnezi cu stanga pe o polita buna (sau o cumperi online, ca e oricum mai ieftina). Doar de aia ai 2 maini, draga cetitorule ambidextru!
Ziua 1:
Ma trezesc luni de dimineata, spalat, mancat, mers la birou. Iau toate reclamatiile si fac teancuri, teancuri, dupa numele la firme. Apoi fac un tabel in Excel, si fac o medie ponderata la fiecare. Apoi fac o medie mobila, si unde media mobila inteapa graficul mediei simple - hop - avem o problema!
Ziua 2:
Trimit o notificare la primii trei din top, sii ii rog sa se incadreze in grafic pentru saptamana viitoare. Eventual fac la fel si cu brokerii, daca e timp. Cine aduna X notificari pe an, punem un criteriu de penalizare, de exemplu ceva cu licitatii sau licenta RCA.
Ziua 3:
Intalnire consiliul concurentei pentru a investiga service-urile, eventual gasit o posibilitate de a repara masinile in alta tara mai ieftin, mai repede si mai bine (sigur e posibil)
Ziua 4:
In state e moda sa se separa bancile de investitii ca sa nu fie conflicte de interese. Vorbit cu bancile si leasingurile sa vedem cum de toate se pricep si la asigurari si au cate un broker sau asigurator in portofoliu
Ziua 5:
Ma imbrac frumos de dimineata si o iau spre parlament, ca desi nu m-au chemat inca, pana la amiaza tot o sa vrea o comisie sa ma vada. V-a placut gluma mea?
Eu cred ca mor de foame saracii asiguratoii, propun dublarea politei RCA de la 1 iunie ca sa aiba si gura lor ce sa mance, ca nu se satura odata.
In plus, daca limita de despagubire a crescut la 500.000 EURO (sfidind faptul ca peste 90% din masinile in circulatie au valoarea sub 20.000 EUR), nu prea vad ce cheltuieli suplimentare or fi avut asiguratorii in acest sens...Iar asta e principalul lor argument, alaturat cheltuielilor umflate cu reparatiile!
Pentru anonim: au fost 2 mari falimente, pe care din pacate le-ati uitat. Cauza a fost acel rca extern, denumit Carte Verde. Iar companiile s-au numit Metropol si Grup As. Iar ceea ce nu au mai platit cele doua, au suportat restul companiilor. Asta ca Romania sa nu fie exclusa din Biroul International Carte Verde. Adica sa putem circula cu masinile prin lume.
Cu bani de acasa vin actionarii. Cele mai mari majorari de capital, in anii trecuti, in industria asta au fost facute. Uitati-va pe statisticile ONRC. Este piata financiara in care se pompeaza cei mai multi bani. Cat despre politele de asigurari din UK, RCA, adica MTPL nu are cum fi mai ieftina decat in Romania. Dintr-un singur motiv: limitele de despagubire sunt nelimitate. Daca intelegi ce inseamna asta. Adica eu te lovesc, tu iti spargi capul si compania mea trebuie sa-ti plateasca tie zeci sau poate sute de mii de lire sterline. Intreaba un avocat inainte de a posta aiureli.
Mie mi se pare normal sa platesti RCA. Am avut in ultimii doi ani 2 accidente in care am fost eu de vina si nu am scos nici un leu din buzunar desi am lovit (din pacate si din ghinion) 2 masini destul de scumpe si cu soferi fitzosi. Asa ca eu zic sa nu mai fim ipocriti ca de ce e RCA-ul obligatoriu cand mai bine sa dai 5 milioane pe an decat 5000 de euro unuia pe reparatie daca il lovesti!!!!
Ia mergeti la cativa brokeri si intrebatii ce au in oferta - o sa vedeti preturi super bune, dar o s-a vise para ciudat ca firmele propuse sunt din alea care au cote destul de mari la bursa pariurilor la categoria "care cade prima". E ca la supermarket - daca vrei cel mai ieftin parizer, ia tata si baga in tine, ca doar tie iti crapa matu', nu la supermarket!
Explicatia probabil ca sta in galceava cu comisioanele - CSA lea limitat la MAXIMUM 35%, si toata lumea sa suparat ca e interventie ilegala, alea-alea. Adica sa intelegem ca erau mult mai mari? Ca doar nu facea nimeni scandal pentru 100 BPS. Adica, cat? 40, 50 sau 70%? Poate de aia cresc saracii asiguratori primele, ca s-a poa s-a dea comisioane la agenturi? Bravo CSA! In sfarsit o masura in sprijinul populatiei!
Imi spunea o verisoara dea mea care e bona la Londra la niste bogatani ca acolo brokerul e obligat s-a iti spuna cat castiga pe o polita, ca asa zice CSA-ul lor - ce bine ar fi ca si in Romania s-a zica CSA la fel, ca doar trebuie s-a stie clientul unde se duc banii lui!
Cred ca daca CSA ar lua masura asta, si-ar mai spala obrazul si ar iesi cu fata curata din toate chestiile astea cu politica. Pana la urma politicienii se schimba, da' daca dai o lege tare, toata lumea o sa-i zica legii cu numele tau.
Si s-a ziceti mersi toti ca in Romanica nu se aplica si taxe pe asigurari, cum e la altii - aia chiar sunt bani care nu imi dau seama la ce merita platiti. Poate daca citeste CSA mesaju', ne baga si TVA si accize, si vedem toti atuncia niste preturi de preturi!
Multi fac stanga acolo venind de pe A1, desi cu 1 km in spate aveau iesire de pe autostrada, frumos, pe dreapta, care te duce unde vrei tu.
Fiind o panta acolo, vad tot traficul la vale, fluent, frumos. Imi iau ochii o secunda si cand ma uit din nou , toti franau ca un idiot s-a gasit sa faca stanga ( de la 120 km/h in scadere, sa franam toti pentru oprire). Prind nisip, nu reusesc sa franez, intru in cel din fata.
Tragem masinile pe dreapta, mergem la Politie, ramane cineva acolo. In 2 ore mai loc inca 3 accidente din aceeasi cauza.
Daca Asiguratorii sunt deranjati de platile prea multe, ar putea face un top al cauzelor si o harta a locurilor fierbinti si le transmita Adm Strazilor si Politiei pentru a lua masuri.
Daca eu semnalez singur problema este ca o picatura in ocean.
Dar este altceva daca semnaleaza 30 de evenimente intr-un loc. E clar ca acolo e o problema.
Exemplu:
Incasari: 1 000 000 RON
Despagubiri: 300 000 RON
Diferenta: 700 000 RON
Dupa majorare (3 respectiv 5 ori):
Incasari: 3 000 000 RON
Despagubiri: 1 500 000 RON
Diferenta: 1 500 000 RON !!!!!!!! (mult mai mare decat inainte)
nu se mai poarta angajatul reporterilor cu macar 4 clase primare, in ultima vreme.
Daca nu de ce nu renunta la ele, unii fac chiar cheltuieli mai (vezi 100 de Dacii) ca sa atraga clienti?