Piata asigurarilor din Romania a inregistrat anul trecut o valoare a primelor brute subscrise (atat din asigurari generale cat si de viata) de peste 8,8 miliarde lei, in scadere cu 1,1% fata de anul anterior, a anuntat luni Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Rezultatul a fost cauzat de evolutia segmentului de asigurari de viata, unde valoarea subscrierilor a scazut cu 13% fata de 2008, pana la 1,6 miliarde lei.

“Sectorul asigurarilor de viata a resimtit cel mai acut criza financiara, avand in vedere cresterea somajului si scaderea veniturilor consumatorilor de produse de asigurari. Unul dintre factorii care au avut o influenta importanta asupra acestui sector a fost cel psihologic, pentru ca teama si incertitudinea cu privire la siguranta financiara a consumatorilor au dus, in prima parte a anului trecut, atat la cresterea numarului de rezilieri si de rascumparari de contracte, cat si amanarea intentiei de cumparare a unei polite de asigurari", a declarat Angela Toncescu, presedintele CSA.

Numarul rascumpararilor si rezilierilor de contracte de asigurari de viata "s-a diminuat simtitor" in ultimul trimestru din 2009

Oficialul CSA a amintit consumatorilor ca politele de asigurari de viata sunt instrumente de economisire pe termen lung, consumatorii trebuind sa se informeze cu privire la toate clauzele contractuale si sa stie ca rascumpararile inainte de termen nu vor aduce beneficiile asteptate.

Primele semne de revenire ale segmentului de asigurari de viata s-au facut simtite in ultimul trimestru al anului trecut, cand numarul rascumpararilor si rezilierilor de contracte s-a diminuat simtitor”, a mai spus Angela Toncescu

Afacerile din asigurari generale au crescut cu 2,03% in 2009

Pe segmentul asigurarilor generale, primele brute subscrise au avansat cu 2,03%, de la 7,06 miliarde de lei in 2008 la 7,21 miliarde de lei, anul trecut.

Segmentul asigurarilor auto – Casco si obligatorii de raspundere civila auto (RCA) – a totalizat un volum de prime brute subscrise de 5,56 miliarde de lei. Ponderea celor doua linii de asigurare in total piata reprezinta aproximativ 63%.

Nivelul despagubirilor platite de asiguratori in 2009 a urcat cu 26,36%, pana la 5,86 miliarde lei

Despagubirile totale platite de societatile de asigurare in 2009, atat pe segmentul asigurarilor non-life cat si pe cel de viata, au totalizat 5,86 miliarde de lei, in crestere cu 26,36% fata de anul precedent.

Indemnizatiile brute platite de companiile autorizate sa practice asigurari generale au totalizat, anul trecut, 5,18 miliarde de lei, in crestere cu 25,03% fata de 2008.

Piata asigurarilor va creste cu cel putin 5% in 2010, intr-un scenariu optimist

In privinta asteptarilor pentru acest an, autoritatea de supraveghere a asigurarilor are doua scenarii: unul optimist in care vede o crestere de cel putin 5% si unul pesimist care ar insemna o stagnare la nivelul afacerilor.

“Piata asigurarilor va recupera, in 2010, usoara scadere inregistrata anul trecut. CSA considera ca aceasta industrie, strans legata de celelalte sectoare ale economiei romanesti, va incheia anul acesta pe un plus de cel putin 5%, in conditiile in care nevoia de protectie a inceput sa fie constientizata tot mai mult de potentialii consumatori. Scenariul acesta optimist (...) ar putea fi inlocuit de unul pesimist doar in conditiile in care va avea loc o noua degradare a indicatorilor macroeconomici. In acest caz (...) piata de asigurari ar putea incheia anul 2010 la un nivel al subscrierilor similar celui din 2009”, a mai precizat Angela Toncescu.