Rompetrol Rafinare intentioneaza sa isi majoreze capitalul social cu 450 milioane de lei, prin aport in numerar din partea actionarilor, pentru a plati o parte din datoria companiei catre stat, potrivit convocatorului AGA remis BVB. Majorarea de capital va fi efectuata prin emiterea unui numar de 4,5 miliarde de actiuni, in valoare nominala de 0,1 lei pe unitate.

Principalul punct pe ordinea de zi a Adunarii Generale a Actionarilor Rompetrol Rafinare din 30 iunie este "majorarea capitalului social al societatii printr-un nou aport in numerar intr-un cuantum de pana la 450 milioane de lei, aport in numerar special destinat efectuarii de catre societate a unei plati partiale si rascumpararii unei parti corespunzatoare de catre societate a unei plati partiale si rascumpararii unei parti corespunzatoare din obligatiunile emise de societate".

Grupul Rompetrol, controlat de compania KazMunaiGaz din Kazahstan, trebuie sa plateasca in acest an statului roman circa 2,4 miliarde de lei, reprezentand datoriile istorice ale rafinariei Petromidia. In octombrie 2003, Guvernul a emis o ordonanta privind transformarea in obligatiuni cu o maturitate de sapte ani a restantelor bugetare ale Rompetrol existente la data de 30 septembrie 2003, in valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobanzi si penalitati.

La sfarsitul lunii aprilie, directorul financiar al grupului Rompetrol, Dimitri Grigoriev declara ca grupul nu poate plati datoria, una dintre posibilitati fiind restructurarea acesteia pe 3-4 ani.

"Negociem cu Guvernul, intelegem ca pentru ei este important sa primeasca banii. Nu vom putea plati toata datoria fara suport extern, care poate fi un acord interguvernamental. Una dintre posibilitati este sa restructuram datoria pe 3-4 ani", declara directorul financiar al grupului Rompetrol, Dimitri Grigoriev.

Datoriile Rompetrol au fost "prinse" ca venituri la bugetul de stat, in anul 2010. Previziunile economice de primavara publicate de Comisia Europeana in data de 5 mai mentioneaza incasarea a numai jumatate din aceasta suma drept una din cauzele principale ale cresterii deficitului bugetar.