Astra Asigurari a inceput plata unor despagubiri in valoare de peste 777.000 lei pentru 105 dosare de daune produse la locuintele avariate sau distruse total in inundatiile din nordul tarii (Suceava si Botosani), a anuntat joi asiguratorul. Pana acum, compania de asigurari are in avizare 300 de dosare de dauna, pentru care Astra Asigurari si-a constituit o rezerva de daune de circa 2,5 milioane lei.

Astra a inceput joi platile pentru 88 de dosare de dauna instrumentate in Suceava si 17 dosare instrumentate in judetul Botosani. Despagubirile ce se vor plati pe aceste dosare sunt in suma de 777.600 lei. (550.400 lei in Suceava si 227.200 lei in Botosani).

300 de dosare de dauna, in avizare pana in prezent. Rezerve de daune de 2,5 milioane lei

"Compania are in avizare, pana in momentul actual, un numar de 300 de dosare de dauna, insa numarul acestora ar mai putea creste. Pentru instrumentarea acestora, ASTRA Asigurari si-a constituit o rezerva de daune in suma de 2.500.000 RON. Aproximativ 140 de dosare sunt in lucru doar pe raza judetului Suceava, zona cea mai grav afectata de furia naturii, unde au fost inregistrate si 3 daune totale" se arata in comunicatul asiguratorului.

Compania sustine ca procedura de avizare a dosarelor de dauna a fost simplificata, personalul din teritoriu cu atributii de instrumentare a daunelor a fost suplimentat si ca pagubele pana in 6.000 lei se platesc pe loc, in asa fel incat asiguratii sa poata incepe reparatiile.

101 milioane lei, daune platite la sfarsitul lui martie 2010

In primele trei luni din acest an, Astra Asigurari a inregistrat un profit contabil net de peste 4,85 milioane lei, in crestere cu 12% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Volumul total al primelor brute subscrise (generale si de viata) a crescut cu 65% fata de primele trei luni din 2009, pana la peste 329,8 milioane lei. Pentru intreg anul 2010, Astra Asigurari tinteste atingerea unui profit net de peste 11,7 milioane lei.

Daunele platite de companie la 31.03.2010 au inregistrat o valoare de 101 milioane lei, cuantumul acestora derivand in special din activitatea desfasurata pe asigurari generale.