Infiintarea celor doua mari companii energetice, Electra si Hidroenergetica, mai are de trecut un hop: Adunarile generale ale actionarilor care trebuie sa decida soarta societatilor. "Maine sunt cele doua AGA ale celor doua companii care vor decide daca se vor continua pasii pentru formarea celor doua companii", a declarat Ion Ariton, ministrul economiei. Potrivit acestuia, exista o problema, si anume dezacordul actionarilor de la Fondul Proprietatea care se opun infiintarii companiilor.

In cazul in care se decide in AGA continuarea procesului de constituire, Electra si Hidroenergetica ar urma sa fie inregistrate la Registrul Comertului pana la sfarsitul acestui an.

Reorganizarea sistemului energetic prin infiintarea celor doua mari companii, Electra si Hidroenergetica, a starnit, in ultimul an, o serie de controverse. Procesul de constituire a celor doi giganti energetici este blocat de cateva luni din cauza contestatiilor depuse de catre creditori, sindicate si persoane fizice care sunt actionari la FondulProprietatea. Guvernul a gasit solutia deblocarii, si anume modificarea Legii 31/1990 privind societatile comerciale. Sindicatele de la Hidroelectrica nu se lasa si vor sa atace la Curtea Constitutionala actul normativ privind modificarea Legii 31/1990. Cititiaicimai multe despre controversele infiintarii celor doua companii.

* Din Electra vor face parte Complexurile energetice Turceni, Craiova si Rovinari, Nuclearelectrica, Societatea Nationala a Lignitului Oltenia, sucursalele Hidroelectrica de la Ramnicu Valcea, Sibiu, Targu Jiu si Hidroserv Ramnicu Valcea.

* Hidroenergetica va cuprinde Electrocentrale Deva, Electrocentrale Bucuresti, sucursalele Termoelectrica Paroseni si Termoserv Paroseni, sucursalele Hidroelectrica de la Bistrita, Buzau, Cluj, Curtea de Arges, Hateg, Portile de Fier, Oradea, Sebes si Slatina, filialele Hidroelectrica Hidroserv Bistrita, Hidroserv Slatina, Hidroserv Portile de Fier, Hidroserv Curtea de Arges, Hidroserv Sebes.