Incurajarea angajarilor, cresterea puterii de decizie la nivelul angajatorului pentru flexibilizarea pietei muncii dar si propuneri de eradicare a economiei informale, au reprezentat subiectul intalnirii dintre reprezentantii Consiliului Investitorilor Străini (FIC) si cei ai Ministerului Muncii. Potrivit reprezentantilor FIC, există trei direcţii importante în care legislaţia muncii are un rol fundamental: flexibilitatea legislatiei muncii, pastrarea avantajelor competitive si eradicarea economiei informale.

Mariana Gheorghe, presedintele FICFoto: Petrom
  • Piata muncii: puterea de decizie a angajatorilor trebuie sa fie mai ridicata

In privinta flexibilizarii pietei munciii, reprezentantii FIC argumenteaza ca acest lucru e necesar pentru a se permite o mai mare putere de decizie din partea angajaţilor şi a companiilor în ceea ce priveşte angajările, stabilirea timpului de lucru, stabilirea duratei contractelor etc. “Propunerile noastre vizeaza ajustarea legislației muncii pentru a o face mai flexibilă și adaptabilă la schimbările din mediul economic. In mod practic, asta ar presupune armonizarea legislației muncii cu principiile economiei de piață; posibilitatea ca angajatorii să poată să își gestioneze mai bine forța de lucru, facilitarea mișcării libere și relocării angajaților”, se arata intr-un document al FIC. De asemenea, reprezentantii in vestitorilor straini sustin redefinirea statutului juridic al patronatelor pentru crearea condițiilor unui dialog social constructiv și eficient, ca si modificarea procedurilor reglementate de Codul Muncii, aplicabile litigiilor de muncă, cum ar fi prevederile privind citarea, aplicarea sentințelor date de prima instanță judecătorească. Potrivit estimarilor facute de expertii FIC, masura ar putea duce la o scădere a ratei șomajului cu 1% prin infiintarea a 84.000 noi locuri de muncă temporare sau permanente pe termen scurt.

  • Păstrarea avantajelor competitive este esentiala

Păstrarea avantajelor competitive ale României în ceea ce priveşte atragerea de investiţii străine şi exporturile este esenţială. Industria filmului si cea de IT pot reprezenta exemple de succes, mai ales prin prisma costului forţei de muncă şi a nivelului de calificare. Cea mai mare parte dintre angajatori a luat deja măsurile necesare de restructurare. Legislaţia trebuie să permită, în acest moment, adoptarea deciziilor care să ducă la creşteri de productivitate. Modificarea prevederilor privind contractele colective de muncă, posibilitatea evaluării angajaţilor pe criterii de performanţă sunt elemente decisive pentru pastrarea avantajelor competitive ale României, în acest nou context economic. De asemenea, FIC mai sustine limitarea folosirii ajutorului financiar de șomaj și condiționarea acestuia de obligativitatea recalificării, sau de voluntariat pentru autorităţile de stat sau în cadrul ONG-urilor. ”Crearea de stimulente pentru instruirea în dobândirea de competențe tehnice și întărirea infrastructurii de recalificare folosind fonduri UE. Concentrarea asupra surselor de talente și stimularea dezvoltării acestora", mai sustin reprezentantii investitorilor.

  • Piata neagra a muncii: 1,6 milioane de angajati fara contract

In ceea ce priveste economia informala, România are 4,2 milioane de angajaţi cu forme legale şi 1,6 milioane de persoane care lucrează fără contract. Spre exemplu, crearea a 10.000 de locuri de muncă cu salariul mediu pe economie ar înseamna că bugetul de stat ar încasa suplimentar aproximativ 7.000.000 lei lună (84.000.000 lei/an) prin taxele aferente. Calculul a fost facut pentru un salariu mediu de 1.800 Ron. Pentru aceasta, legislaţia muncii are nevoie de prevederi flexibile privind munca temporară şi angajările, în general.

În spiritul celor de mai sus, Consiliul Investitorilor Străini a discutat cu reprezentanţii Ministerului Muncii propuneri menite.