Sectorul serviciilor de piata prestate populatiei a performat destul de bine in 2010, cifra de afaceri (fara TVA) a companiilor care activeaza in acest domeniu majorandu-se cu 12,5% in primele 10 luni din 2010 fata aceeasi perioada din 2009, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.

Daca intram in detalii observam ca cel mai mult a crescut piata jocurilor de noroc, respectiv cu 18,9%, romanii cheltuind anual sume ce se invart in jurul valorii de 3 miliarde de euro. Nici in 2009 cifra de afaceri nu a scazut, fiind cu 4,1% mai mare decat in 2008.

Un alt domeniu in care cifra de afaceri a crescut in primele 10 luni din 2010 a fost cel al hotelurilor si restaurantelor, cresterea fiind de 10,4%, dupa ce in 2009 a avut loc o scadere de aproape 20%, detalii in graficul de aici.

In ce priveste cifra de afaceri a agentiilor turistice si a turoperatorilor, evolutia a fost de asemenea pozitiva, cresterea din acest an fiind de 16%. Anul trecut insa a avut loc o scadere de aproape 50%, ceea ce inseamna ca ramanem foarte departe de anul 2008.

Desi este imbucurator faptul ca romanii au inceput din nou sa se gandeasca la recreere (restaurante, turism etc), cifrele prezentate mai sus contrasteaza cu ceea ce declara in presa jucatorii din domeniile mentionate, care spun ca in acest an afacerile au mers mai prost decat anul trecut. Unde este adevarul?

Citeste si comenteaza pe Businessday.ro.