Piata insolventei: Bancile isi recupereaza cea mai mare parte a datoriilor, iar furnizorii au cel mai mult de suferit
"Bancile recupereaza cea mai mare parte a datoriilor pentru ca au si garantii pe creditele acordate, apoi statul, care din fondurile libere recupereaza cu prioritate, in timp ce furnizorii isi acopera cea mai mica parte din creante", a declarat Andrei Cionca.
Radu Lotrean, managing partner al Casei de Insolventa Transilvania, a adaugat ca, de regula, salariatii isi recupereaza toate datoriile, pentru ca marea majoritate a creditorilor sunt constienti ca firma nu poate fi redresata fara salariati.
Casa de Insolventa Transilvania, cel mai mare jucator de pe piata administratorilor judiciari, a administrat anul trecut aproape 170 de companii aflate in insolventa, ale caror datorii se apropie de 800 milioane de euro, in vreme ce activele detinute sunt evaluate la 350 milioane de euro. Reprezentantii firmei arata ca procentul de recuperare a datoriilor este, in medie, de 30%.
Ei au mai precizat ca societatea nu a incercat anul trecut sa valorifice activele firmelor aflate in insolventa pentru ca piata nu a putut absorbi aceasta oferta. Casa de Insolventa Transilvania a inceput insa in acest an sa valorifice activele din portofoliu, "pentru ca noi simtim sa incet-incet motoarele economiei se repornesc", a mai spus Andrei Cionca.
In portofoliul casei de insolventa se gasesc companii precum Diverta, Leonardo, Flanco, Boom TV si centrele comerciale City Mall, Tiago Malls si Armonia.
- 0 (0 voturi)Da, (Miercuri, 2 martie 2011, 23:00) lucian [anonim]bancile au creante garantate, furnizorii nu. Cu toate acestea, din nestiinta sau fiind prost sfatuiti, furnizorii sunt cei care cer insolventa! Sunt rare cazurile in care initiativa apartine bancilor. Mai sunt si cazurile in care tocmai debitorul isi cere insolventa (uneori de frica furnizorilor).raspunde trimite

Ce fac cetățenii din Sectorul 2 cu gunoiul menajer de la 1 martie, cu cine încheie contracte, cât plătesc / Primarul Radu Mihaiu: Licență teritorială la nivelul Sectorului 2 nu are niciun operator
1.205 de doze de vaccin antiCOVID-19 pierdute, cele mai multe în Cluj / Între motive: spargerea flacoanelor sau temperatura inadecvată
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite