Grupul Procter & Gamble (P&G), cel mai mare producator de bunuri de consum din lume, a anuntat, marti, ca a ajuns la un acord cu Diamond Foods privind vanzarea catre compania americana a diviziei de chipsuri Pringles, printr-o tranzactie in valoare de 2,35 miliarde dolari, potrivit Mediafax care citeaza Financial Times. Vanzarea Pringles marcheaza iesirea P&G de pe segmentul alimentar.

Diamond va plati 1,5 miliarde de dolari prin transferul a 29,1 milioane de actiuni si va prelua datorii ale Pringles de 850 de milioane de dolari. Finalizarea tranzactiei este asteptata pana la sfarsitul anului.

Pringles nu se integra foarte bine in portofoliul de produse de ingrijire personala si de uz casnic ale P&G, noteaza Financial Times, iar grupul a analizat vanzarea operatiunilor inca din 2005.

Produsele Pringles sunt vandute in peste 140 de tari, iar divizia include facilitati de productie in Europa si Asia.

Producatorul de snacksuri Diamond Foods, cu sediul la San Francisco, a intrat pe segmentul chpsurilor din cartofi anul trecut, prin achizitia Kettle Brand.