





Companiile reincep angajarile: in mediul privat, numarul salariatilor a crescut in martie cu 20.000
Insa, in acelasi timp, pe piata muncii se intampla in sfarsit si lucruri bune. Dupa ce numarul oficial al salariatilor din economie a scazut permanent in ultimii doi ani, respectiv de la 4,8 milioane in toamna anului 2008, la 4,1 milioane la sfarsitul anului 2010, in luna martie 2011, numarul angajatilor a crescut cu 16.500 fata de februarie, si cum in sectorul public (administratie, invatamant, sanatate), numarul salariatilor a scazut cu 3.500 rezulta ca, in mediul privat, companiile si-au sporit personalul cu aproximativ 20.000 de angajati.
Pentru comparatie, in februarie, in mediu privat, numarul salariatilor a crescut cu 7.500 fata de ianuarie, aceasta fiind prima luna de crestere de la inceputul crizei. Evolutia lunara a numarului de angajati in ultimii doi ani se poate observa in graficul alaturat, click pe imagine pentru detalii.
Cum arata situatia pe sectoare:
- in industrie, numarul salariatilor a crescut cu 4.800 in martie si cu 20.300 in primele trei luni din 2011. Totalul salariatilor: 1.219,5 mii.
- in constructii, numarul salariatilor a crescut cu 7.200 in martie, insa a scazut cu 3.000 de la inceputul anului. Total: 296,3 mii.
- in comert, numarul salariatilor a crescut in martie cu 2.300, dar a scazut cu 4.000 de la inceputul anului. Total: 675,7 mii.
- in sectorul “transporturi si depozitare“, numarul salariatilor a crescut cu 700 in martie, insa a ramas constant in T1. Total: 249,3 mii.
- in sectorul public, in martie, numarul salariatilor a ramas constant in Aparare si Invatamant, insa a scazut cu 3.500 in Sanatate. Total angajati: 931,1 mii. Evolutia in T1: -12,3 mii.
In aceste 5 sectoare lucreaza 82% din numarul oficial al salariatilor din Romania.
In acelasi timp, mai avem de asteptat doua luni pana cand INS va confirma (sau va infirma) declaratiile triumfaliste ale autoritatilor in ce priveste munca la negru – in perioada 2-15 mai, peste 177.000 de noi contracte de munca au fost inregistrate la Inspectia Muncii, iar daca ritmul se pastreaza, este posibil ca pana la sfarsitul lunii, numarul contractelor noi sa treaca de 250.000.
Ar putea fi insa o problema – esantionul folosit de INS (25.000 de intreprinderi) pentru determinarea numarului de salariati din economie nu cuprinde firmele cu mai putin de 4 salariati, si este foarte probabil ca tocmai pe acest segment, numarul contractelor de munca sa fi crescut semnificativ. Oricum, pe langa INS mai avem o sursa care monitorizeaza numarul angajatilor – CNPAS.
Comenteaza pe blogul lui Cristian Orgonas.

Dan Amariei, la 20 de ani de la lansarea albumului Omul cu Șobolani – „Ne punem în cap”: „Existau niște locuri cu un farmec mișto, cum ar fi Lăptăria sau Motoarele, genul de locuri care nu cred că vor mai exista vreodată”
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?
Paradoxul pandemiei: internările s-au prăbușit în 2020, dar numărul infecțiilor nosocomiale a crescut față de 2019 - date oficiale la nouă luni
De ce căutăm urme de viață pe Marte și ce ar însemna pentru omenire dacă le-am găsi
Găurile negre supermasive, formate din materie întunecată? / Internauții au decodat mesajul secret al roverului Perseverance / GTA ar putea fi interzis în SUA /
S-au apucat mai mulți români de yoga în pandemie? „De acasă se muncește mai mult decât de la birou. Faptul că urmează ora de yoga, mă forțează să-mi închid laptopul”