Fraudatorul tipic din companiile din Romania lucreaza de obicei in cadrul departamentelor de achizitii sau vanzari, potrivit unui studiu ce analizeaza caracteristicile fraudelor pe baza a 348 de cazuri investigate de KPMG in 69 de tari.

"In Romania, fraudatorul tipic lucreaza de obicei in cadrul departamentelor de achizitii sau vanzari. Departamentul financiar are de cele mai multe ori rolul de <> pentru aceste departamente. De asemenea, observam ca, in Europa de Est, aproximativ 89% din persoanele investigate erau angajate in companiile respective de mai mult de 3 ani - din care mai mult de jumatate erau angajati de mai mult de 6 ani - si 52% din fraude au durat mai mult de 3 ani inainte de a fi detectate", a declarat Richard Perrin, partener KPMG in Romania in cadrul departamentului de Consultanta in afaceri.

Studiul global a scos la iveala faptul ca fraudatorul tipic este barbat, cu varsta cuprinsa intre 36 si 45 de ani, lucreaza in cadrul departamentului financiar sau are un rol legat de partea financiara, este in companie de mai mult de 10 ani si detine o pozitie in conducerea executiva. Frecvent, acesti indivizi vor putea trece mai usor peste controalele interne si au acumulat un capital de incredere important.

Rezultatele studiului KPMG arata ca aceste persoane sunt cele mai predispuse sa se implice in deturnare de fonduri sau frauda pe partea de achizitii.

Studiul indica faptul ca, in 61% din cazuri, fraudatorul a avut colaboratori fie din interiorul companiei, fie din afara sa. Cazurile din Europa de Est urmeaza aceasta tendinta, cu 63 de procente.

Conform reprezentantilor KPMG, studiul a relevat ca semnalele de avertizare, cum ar fi un angajat care isi ia foarte rar vacanta sau al carui stil de viata pare excesiv comparativ cu veniturile, sunt de obicei ignorate de catre companii. Doar 6% din cazurile de frauda din studiul aferent anului 2011 au avut indicii initiale care au fost investigate, comparativ cu aproape 24% in 2007.

"Este surprinzator ca in continuare companiile ignora semnalele de avertizare, mai ales in contextul recesiunii. In timp ce initiativele de reducere a costurilor asociate cu recesiunea au avut rolul lor, astfel de reduceri de costuri ar putea prezenta o falsa economie. Fraudatorul vede oportunitati pentru valorificarea lipsei de performanta a sistemelor de aparare ale companiilor", a spus Michael Peer, partener KPMG in cadrul departamentului de Investigare a fraudei din CEE.

El a mai aratat ca in 78% din cazurile analizate in Europa de Est lipsa de eficienta a controalelor interne a favorizat comiterea fraudei. Acesta, impreuna cu faptul ca mai mult de jumatate din fraudele investigate in Europa de Est au durat mai mult de 3 ani inainte de detectare, subliniaza fie existenta unor controale interne inadecvate, fie faptul ca aceste controale nu au fost revizuite si actualizate ca sa poata face fata amenintarilor noi.