Constructorul european Airbus a anuntat joi ca a inregistrat 730 de comenzi de avioane cu ocazia salonului de la Bourget, Franta, in valoare totala de 72 de miliarde de dolari, reprezentand, sustin reprezentantii companiei, un record absolut pentru un salon aeronautic, relateaza AFP.

"Este cel mai bun salon din toate timpurile pentru Airbus in termeni de comenzi", a declarat Tom Enders, directorul constructorului european.

John Leahy, directorul comercial al grupului, spune ca este vorba de un record absolut pentru un salon aeronautic.

Este vorba despre 418 comenzi ferme in valoare de 44 miliarde de dolari si de protocoale de acord in suma de 28,2 miliarde dolari, a precizat grupul.

Doar compania malaeziana de low-cost AirAsia a facut o comanda ferma pentru 200 Airbus A320 Neo, reprezentand un nou record in aeronautica civila ca numar de aparate vandute, pentru un pret ce depaseste 18 miliarde de dolari.

Airbus si-a depasit astfel obiectivul de a obtine cel putin 500 de comenzi la Bourget gratie A320 Neo, versiunea remotorizata si mai economicoasa a avionului sau de cursa medie vedeta, care a reprezentat 90% din comenzile inregistrate in ultima saptamana.

"Cu peste 1.000 de angajamente in doar sase luni de la lansare, A320 Neo este un vertiabil best-seller", a precizat Tom Enders, care a marturisit ca subestimat cererea pietei.

In fata rivalului sau european, Boeing practic nu a existat in plan comercial la Bourget.

Desigur, noteaza AFP, constructorul american nu a mizat niciodata pe acest salon ca punct forte, dar, cu doar 195 de comenzi din ianuarie (134 comenzi nete pana in 14 iunie, 61 comenzi ferme la salon), plateste acum pretul in fata ofensivei Neo.

Neo permite, potrivit constructorului sau, un consum de carburant cu 15% mai mic, aspect crucial pentru companii, avand in vedere pretul petrolului.

"Carburantul reprezinta acum circa 30% din costurile de transport aerian, respectiv mai mult decat dublu fata de cifra de 13% din 2001", dupa cum calcula, la inceputul lui iunie, Asociatia Internationala de Transport International (Iata).