Industria reprezinta sectorul care a scos practic economia romaneasca din recesiune, si mai mult, exceptand o scadere de 1,8% in 2009, pe parcursul ultimilor 11 ani, sectorul industrial a inregistrat doar cresteri. Cu toate acestea insa, valoarea adaugata generata de industrie nu a atins inca nivelul de la sfarsitul anilor `70 si inceputul anilor `80, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.

  • Cum a evoluat productia industriala intre 1970 si 2010

In 1970, valoarea adaugata generata in industrie a fost de 37 miliarde lei, suma exprimata in preturi constante la nivelul anului 2005. Pana in 1980, pe fondul construirii socialismului multilateral dezvoltat, valoarea adaugata a ajuns la 103,5 miliarde lei, cresterea reala fata de 1970 fiind de 179%.

Pentru comparatie, boom-ul economic din perioada 2000 – 2008 a adus o crestere reala de doar 47%. In 2010, valoarea adaugata a fost de aproximativ 88 miliarde lei (preturi constante 2005), egala cu cea din 1989, dar cu 15% sub nivelul din 1980.

In acelasi timp, desi a avut un ritm de crestere semnificativ, ponderea industriei in PIB a ramas relativ constanta in anii `70, detalii aici. Atunci, ponderea era de peste 50%, iar in primul trimestru din 2011, ponderea industriei in PIB a fost de “doar” 30%, procent cu care Romania se situa pe locul doi la nivelul UE, inaintea noastra fiind doar Cehia.

Daca discutam despre ritmul anual de crestere, dupa cum se poate observa in al doilea grafic, perioada de aur a ultimilor 40 de ani a fost “1971-1980″, iar cea mai neagra perioada a fost “1989-1992″, atunci cand productia industriala a scazut aproape la jumatate. A urmat apoi o crestere falsa pe vremea guvernului Vacaroiu, si o noua perioada de scadere pe vremea CDR.

  • Numarul angajatilor si valoarea adaugata per angajat

In 1970, in industrie lucrau 2,28 milioane persoane, respectiv 23% din totalul populatiei active. In 1980, numarul celor angajati in industrie a crescut la 3,6 milioane sau 35% din populatia activa, iar in 1989 s-a ajuns la 4,1 milioane, respectiv 38% din populatia activa.

In 2010, in sectorul industrial mai lucrau 1,6 milioane persoane (dintre care doar 1,2 milioane erau raportati oficial de angajatori), adica doar 17% din populatia activa.

In ce priveste valoarea adaugata generata de un angajat, intre 1970 si 1980 aceasta a crescut in mod real cu 75%, iar intre 1981 si 1989 a scazut cu 24% – cum la mijlocul anilor `80 au inceput sa intre anual in campul muncii sute de mii de tineri nascuti dupa decretul din 1967, iar filosofia de baza a comunistilor era ca fiecare persoana trebuie sa aiba un loc de munca, s-a ajuns in situatia in care au fost create locuri de munca fara a se mai tine cont de productivitate, efectul fiind vizibil in graficul alaturat.

In 2010, numarul celor care lucrau in industrie era cu 56% mai mic decat in 1980, iar valoarea productiei industriale a scazut cu doar 15%, de unde rezulta o dublare a productivitatii in ultimii 30 de ani. Intre 1970 si in 2010, productivitatea s-a triplat.

La final

Este adevarat ca dezvoltarea sectorului industrial inainte de Revolutie nu a fost extrem de sanatoasa – multe dintre combinatele in care munceau zeci de mii de oameni erau ineficiente, energofage si produceau bunuri de slaba calitate, insa in ultimii 20 de ani, desi numai investitiile straine directe in industrie au depasit 20 miliarde euro, productia inca se afla sub cea din anul 1980, nivel pe care in vom depasi abia in 2013.

Pe de alta parte, depasirea acestui varf se va realiza cu mai putin de jumatate din numarul de angajati existent in 1980, evolutie ce arata schimbarile dramatice prin care a trecut industria romaneasca in ultimii zeci de ani.

Surse: ONU, Laborsta, INS

Comenteaza pe blogul lui Cristian Orgonas.