Stephen Tindale a acuzat grupurile de ecologisti precum Greenpeace ca „pun ideologia inaintea nevoii de actiuni umanitare”, tintind in mod repetat dezvoltarea culturilor de tip OMG din Marea Britanie. Tindale a fost un mare critic al industriei OMG in perioada 2001-2005, cand a condus filiala Greenpeace din Marea Britanie. In timpul unui program BBC Panorama, numit „GM Food - Cultivarea Fricii”, de luni seara, a declarat: "O multime de oameni de stiinta cred ca aceste produse sunt sigure. Din punctul meu de vedere este imoral sa te declari impotriva acestor noi tehnologii. Imi fac griji pentru Greenpeace si alte grupuri de ecologisti, intrucat, prin adoptarea unor astfel de pozitii fata de OMG, ar putea fi acuzate ca pun ideologia inaintea nevoii de actiuni umanitare." Tindale a spus si ca Greenpeace ar trebui sa nu mai atace OMG-urile si sa gaseasca alte tipuri de culturi pe care ar putea sa le dezvolte.